Misterele celui mai adânc lac de pe planetă. Legenda unor apariții misterioase

Misterele celui mai adânc lac de pe planetă. Legenda unor apariții misterioase

Lacul Baikal, situat în sudul Siberiei, inima Rusiei, este cea mai mare rezervă de apă dulce din lume, fiind, de asemenea, și cel mai adânc lac de pe Glob. Baikal este și unul dintre cele mai vechi lacuri din lume, cu aproximativ 20-25 de milioane de ani de existență. În plus, lacul conține și o cincime din cantitatea de apă dulce a lumii, cât Marile Lacuri ale Americii de Nord împreună.

Misterele celui mai adânc lac de pe planetă

Dar lacul Baikal este un muzeu viu, datorită celor 800 de specii de animale și 245 de specii de plante endemice. Este un univers unic care merită vizitat îndeosebi iarna, atunci când este acoperit de gheață. Astfel ca datorită razelor de soare, gheața capătă reflexii turcoaz. De altfel, gheața este un element esențial în viața și evoluția animalelor și plantelor din Baikal. Aceasta începe să se formeze din ianuarie și durează până în mijlocul verii. Prin urmare, viața din lac se desfășoară sub această gheață mai bine de jumătate de an.

Se spune că pe cât este de frumos lacul Baikal, pe atât este de misterios. În ciuda temperaturii scăzute, soarele își face apariția, acesta strălucind aproximativ 2500 de de ore pe ani, aproape la fel de mult ca în Spania. Prin urmare, 10-15 zile pe an se formează diferite iluzii. Oglindindu-se în apă, razele solare creează contururi și siluete neclare, ce sunt capabile să înșele călătorii.

Ce legende există

Se spune că legendele celui mai adânc lac din lume se păstrează încă din vremurile lui Ginghis Han, iar oamenii nu se abat de la ele, pentru ca ”șarpele cel furios” să nu se înfurie. Astfel, din cauza adâncimii, pe lac pot să apară din senin valuri uriașe, ce pot distruge bărcile pescarilor. În plus, pe cea mai mare insulă a lacului, Olhon, a fost descoperită o zidărie veche din piatră, ce a fost construită dintr-un material adeziv. Are o lungime de aproximativ 300 de metri și separă capul insulei.

Specialiștii sunt de părere că această construcție aparține culturii kurakan, secolele V-X, dar datele nu sunt confirmate. Se vehiculează că este o construcție de cult, întrucât în spatele ei au fost găsite morminte vechi. O altă ipoteză este că această construcție ar fi ajutat la apărarea împotriva dușmanilor, dar nici de data aceasta savanții nu au date concrete, astfel că misterul încă mai persistă.

De altfel, insula Olhon îi atrage pe turiști, deși e greu să ajungi acolo. Oamenii locului spun că șamanii interzic asfaltarea drumurilor, întrucât există credința că odată asfaltată șoseaua, sufletele morților nu vor mai putea ajunge la malul lacului ca să bea apă.

O altă poveste absolut incredibilă s-a întâmplat în anul 1982 în lacul Baikal, unde câțiva pescari au alertat autoritățile locale că mai multe lumini puternice se vedeau pe fundul lacului. La aproximativ 50 de metri adâncime, aceștia s-ar fi întâlnit cu mai multe ființe umanoide îmbrăcate în costume argintii. Au încercat apoi să îi prindă și o confruntare s-a iscat, iar trei soldați au fost omorâți, iar patru răniți. În ce privește întâmplarea, mulți oameni susțin că sunt pure invenții și, într-adevăr, nu există dovezi care să o confirme.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI