Mirela Vaida o compară pe Vulpița cu Monica Gabor. ”E o singură diferență între ele”
Prezentatoarea esmiunii ”Acces Direct”, Mirela Vaida, nu se poate resemna că nu îi mai are în platou pe Viorel și pe Vulpița, care aduceau o audiență nebună emisiunii de la Antena 1! Conducerea postului i-a concediat recent pe cei doi, din cauza amenzilor și a avertismentelor primite de la Consiliul Național al Audiovizualului.
Mirela Vaida o compară pe Vulpița cu Monica Gabor
Mirela Vaida susține că s-a exagerat foarte mult pe baza acestui subiect și a făcut chiar o paralelă între Viorel și Vulpița și cuplul Monica și Irinel Columbeanu, care a ținut prima pagină a tabloidelor foarte mult timp.
”Lumea a înțeles că ei (n.red. – Vulpița din Vaslui și Viorel Stegaru) sunt autentici. Au doze de naivitate din cauza locului din care vin, a mediului și condițiilor materiale, educaționale, politice. Ei sunt niște victime, iar noi i-am luat cu sensul de a încerca să le dăm o altă cotitură în viață. Ce mă doare pe mine cel mai tare este că se exagerează. De ce? Pentru că audiența este mare. Dacă audiența nu ar fi fost mare, concurența și toți cei care au interesul ca acest subiect să dispară de la televizor nu ar fi avut nicio problemă cu noi”, – a spus Mirela Vaida.
”Ce ne învăța Monica?”
Prezentatoarea emisiunii de la Antena 1 a adus în discuție cazul Monici și a lui Irinel Columbeanu, extrem de mediatizat la timpul său. ”Să ne amintim că nici Monica și Irinel nu au fost vreun model de moralitate. Ce ne învăța Monica? Dacă ești o fată tânără și te combini cu un bărbat mai în vârstă și care e miliardar, poți să fii și tu cineva? Acesta este un model în viață? Nu.
A fost promovat peste tot. A spus cineva ceva? Nu. Dar de ce? Că Irinel venea de la Izvorani și Veronica vine de la Blăgești? Mie nu mi se pare normal. Am și spus-o în direct. Eu sunt un prezentator un pic mai asumat, de multe ori fac lucruri riscante. Mi le asum. În sensul că am atitudine. Atunci când se exagerează, tind să o spun și vreau să o spun!”, a mai spus Mirela Vaida la DC News TV.