Mircea Lucescu bagă zeci de milioane în România. Proiectul grandios al antrenorului

Mircea Lucescu bagă zeci de milioane în România. Proiectul grandios al antrenorului

Celebrul antrenor Mircea Lucescu, 74 de ani, împreună cu omul de afaceri Dimciu Tașu, vor construi un ansamblu imobiliar cu 200 de apartamente, spații comerciale și birouri pe malul lacului Morii din Sectorul 6, București. Terenul a fost cumpărat la licitație de la Piraus Bank.

Mircea Lucescu investește zeci de milioane în România. Proiectul imobiliar grandios al antrenorului

Mircea Lucescu și Dimciu Tașu vor construi împreună un ansamblu imobiliar de 200 de apartamente, spații comerciale și birouri în București, pe malul lacului Morii, sctorul 6, scrie profit.ro. Dezvoltarea este realizată prin intermediul Lake Tower, o firmă al cărei principal asociat a devenit anul trecut Mircea Lucescu, după ce acesta preluat 10% din părțile sociale deținute de Dimciu Tașu, ajungând la 59,9% din capitalul social.

Dimciu Tașu deține acum 39,9%, iar Matei Lucescu, nepotul lui Mircea Lucescu și Steve Tașu, fiul lui Dimciu Tașu, împart egal restul participațiilor. Proiectul imobiliar prevede construcția a trei corpuri de clădire lipite, cu câte 11 etaje, respectiv 6 etaje și două niveluri subterane pentru parcări. De asemenea, ansamblul rezidențial va avea o suprafață desfășurată de aproape 19.000 de metri pătrați. Construcția va mărgini biserica Sfântul Francisc de Assisi.

Mircea Lucescu bagă zeci de milioane în România. Proiectul grandios al antrenorului
Mircea Lucescu bagă zeci de milioane în România. Proiectul grandios al antrenorului

Proiectul imobiliar este desfășurat pe un teren de 4200 de metri pătrați

Construcția va fi realizată pe un teren cu o suprafață de aproximativ 4.200 de metri pătrați. Pământul a fost scos la vânzare de Piraeus Bank cu un preț de pornire de 1,5 milioane euro, având o suprafață totală de 7000 de metri pătrați. Banca a luat terenul prin executarea silită de la firma Ono Development, deținută de Chanan Oded Laufer, Yardeni Joshua Isaac și de sirianul Abulwahed Nour Ideen, proprietarul mallurilor Galleria Arad și Piatra Neamț. Ono Development se îndatorase cu 3,7 milioane de euro la Piraeus Bank pentru a dezvolta pe acest teren un proiect rezidențial cu 400 de apartamente.

Mircea Lucescu și nepotul său, fiul lui Răzvan Lucescu, au intrat în firma creată de Dimciu Tașu după un an de la achiziția terenului. Înainte de depunerea actele necesare obținerii Planului Urbanistic de Detaliu, circa 40% din terenul deținut de Lucescu și Tașu pe malul lacului Morii a fost expropriat de Primăria București pentru 4,56 milioane lei, echivalentul a 350 de euro/metru pătrat. Pe acest teren urmează să treacă Pasajul Ciurel, cel mai scump proiect de infrastructură din București, a cărui finalizare este programată pentru 2020.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI