Mircea Lucescu a rămas fără cuvinte. Surpriza de care a avut parte înainte de duelul Dinamo Kiev – Beșiktaș

de: Beatrice Dumitru
25 08. 2023

Mircea Lucescu a primit un cadou emoționant din partea clubului Rapid, înaintea meciului Dinamo Kiev –  Beșiktaș Istanbul, jucat pe stadionul Giulești, în prima manșă a play-off-ului Conference League. Trupa lui ”Il Luce” a fost învinsă cu scorul de 3-2, golul victoriei turcilor fiind marcat în prelungiri.

Ce cadou a primit Mircea Lucescu

Pentru că Ucraina se află în război, Dinamo Kiev a disputat pe stadionul din Giulești meciul cu Beșiktaș, din prima manșă a play-off-ului Conference League. Rapid a fost alături de Mircea Lucescu, iar fanii giuleșteni au încurajat echipa antrenată de tehnicianul român.

Clubul Rapid a făcut un gest superb pentru ”Il Luce”, cel care a câștigat titlul cu echipa alb-vișinie, în anul 1999. Mircea Lucescu a primit un tricou de joc personalizat cu numele său și o plachetă: ”Cu deosebit respect, domnului Mircea Lucescu, antrenorul care a marcat istoria Giuleștiului! FC Rapid București 24.08.2023”, a fost textul imprimat pe aceasta.

Cadoul primit de Mircea Lucescu din partea clubului Rapid.

”Clubul Rapid și suporterii Rapidului salută prezența lui Mircea Lucescu pe stadionul în care domnia sa a cunoscut împreună cu noi atâtea satisfacții. Noi nu uităm că Lucescu a construit Rapidul modern, un Rapid care a redevenit la vremea respectivă o forță și a atacat mereu performanța.

Bine ai revenit acasă, Mircea Lucescu! Giuleștiul te respectă și te salută!”, se arată într-un comunicat emis de Rapid.

Mircea Lucescu a antrenat Rapidul în două perioade, 1997-1998 și 1999-2000, și pe lângă titlul de campion a mai câștigat o Cupă a României și o Supercupă.

Mircea Lucescu a acuzat arbitrajul din meciul cu Beșiktaș

”Il Luce” nu a avut o seară perfectă în Giulești. Dinamo Kiev a fost învinsă în prelungiri de Beșiktaș, scor 3-2, iar antrenorul român a acuzat arbitrajul, după ce echipei sale i-a fost anulat un gol pe motiv de ofsaid.

De asemenea, Mircea Lucescu a mai spus că Dinamo Kiev a înfruntat o selecționată africană, deoarece Beșiktaș are în componență jucători din Congo, Gambia sau Ghana.

”N-am jucat împotriva lui Beșiktaș, ci împotriva selecționatei africane! Au jucători din Congo, Gambia, Ghana, Angola! E foarte greu când ai 11 jucători crescuți în același club să te pui cu ei. Au profitat de lipsa de experiență a jucătorilor noștri și au marcat goluri.

Eu nu înțeleg cum arbitrul a putut anula golul nostru. I-am spus arbitrului să se ducă acasă și să revadă faza. Va fi un stadion plin la Istanbul. Va fi o atmosferă incendiară acolo”, a declarat Mircea Lucescu după meci.

Mircea Lucescu antrenează pe Dinamo Kiev din anul 2020 și mai are un an de contract cu formația din capitala Ucrainei.