23 mai 2019 | 09:32

Mircea Badea o jignește pe Viorica Dăncilă: „Imbecila planetei”

Știri generale
Mircea Badea o jignește pe Viorica Dăncilă:
Mircea badea, mesaj dur pentru Viorica Dăncilă

Viorica Dăncilă a fost scriticată de Mircea Badea, după ce a declarat că își va exercita dreptul la vot atât la alegerile europarlamentare, cât și la Referendumul pentru justiție. Realizatorul emisiunii În Gura Presei, de la Antena 3, a avut un mesaj dur și pentru PSD.

„Da. Voi participa duminică la vot şi voi vota la ambele, şi pentru alegerile europarlamentare, voi vota pentru imaginea României, voi vota pentru câştigarea demnităţii României pentru că, ştiţi, am fost europarlamentar nouă ani de zile, ştiu ce înseamnă lucrul în instituţiile europene, ştiu cât de important este să avem acolo oameni implicaţi, oameni care să lucreze pe directive, pe regulamente, în care să se regăsească şi obiectivele României şi ale românilor.

(…) Voi vota şi pentru referendum. Aşa cum am spus de fiecare dată, sunt un susţinător al statului de drept, al independenţei justiţiei, dar şi al drepturilor cetăţenilor, pentru că şi acest lucru trebuie să îl avem în vedere de fiecare dată şi între toate trebuie să existe un echilibru”, este declarația Vioricăi Dăncilă, care a tulburat apele în PSD și în rândul susținătorilor partidului.

Mircea Badea „a taxat-o” pe Viorica Dăncilă

Mircea Badea a reacționat dur după declarația primului-ministru, în contextul în care membrii PSD s-au arătat împotriva Referendumului pentru justiție propus de președintele Klaus Iohannis. Într-o postare pe Facebook, Badea s-a referit la PSD cu „ciuma roșie”, iar la Dăncilă cu „imbecila planetei.”

FOTO: Facebook Mircea Badea chiar el

FOTO: Facebook Mircea Badea chiar el

„În mod normal, după ce imbecila planetei a declarat că va participa la cvorumul hitleristului cretin, aș da ciumei roșii o opinie anti și aș vota cu Tăriceanu. Rămân însă consecvent, scrâșnind din dinți, pentru că prietena Carmen Avram. E SINGURUL MOTIV. P.S. Adevărul e că foarte mulți pesediști sunt pur și simplu insuportabili. Sunt doar câteva excepții cu adevărat notabile”, a scris Mircea Badea pe rețeaua de socializare.

PlaySport
Cât te costă să petreci Paștele la hotelul lui George Copos din Eforie Nord? Suma uriașă pe care trebuie să o scoți din buzunar pentru un apartament
Ego.ro
Larisa Popa a încins internetul! E din ce în ce mai îndrăzneață. Ireal cum s-a putut fotografia
Digi24
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut niciodată operația de separare
Cancan.ro
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
GSP.ro
Cristian Gațu a recunoscut relația cu menajera familiei » S-a afișat în public cu femeia cu 27 de ani mai tânără decât soția lui: „Nu mă simt vinovat”
Stirile PROTV
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Romania TV
Mirela Retegan a părăsit România după scandalurile repetate din Gaşca Zurli
Capital.ro
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31 MAI
EVZ.ro
Viața la bloc. Se schimbă regulile pentru chiriași
Adevarul
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
BZI.ro
Cătălin Botezatu este într-o formă de invidiat! „Nu mă distrez și am un regim de viață ok!”
Spynews.ro
Vești proaste pentru români! Biletele de tren se scumpesc de la 1 aprilie 2024
Libertatea.ro
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Sport.ro
FOTO Imaginea pentru care 'cea mai sexy femeie' din lume a primit peste 100.000 de euro: "O adevărată zeiță!"
Impact.ro
ȘOC! Cum arăta Gabriela Firea acum 20 de ani. Imaginile pe care SIGUR le-ai uitat
Parteneri
Ce a putut să le spună Mirel Dragomir părinților după ce i-a luat viața tinerei Andreea Morega. Detalii incredibile din arest
Redactia.ro
Ofertă de ȘASE milioane de euro! Gigi Becali a dat răspunsul pe loc: ”Cu Dumnezeu nu negociezi”
Digisport.ro
Crezi că ești un geniu, iar coeficientul tău de inteligență este peste medie? Doar cei care au o minte sclipitoare pot găsi numărul lipsă în mai puțin de 10 secunde
Click.ro
Primele imagini cu Gianina Crișan, iubita lui Pescobar, după ce a născut! Cum s-a filmat tânăra la două săptămâni de când a devenit mamă
Viva.ro
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Digi24
Putin avertizează că Rusia va doborî toate avioanele F-16 date Ucrainei: Dacă sunt folosite din țări terțe, ele devin ținte legitime
Digi24
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit! Ea și sora ei vor să devină mame
Unica.ro
Muncă până la moarte. Raportul real dintre speranța de viață și vârsta de pensionare
EVZ.ro
Cum încearcă familia lui Mirel Dragomir să se dezică de el, după ce a ucis-o pe Andreea. Gesturile prin care au dat de înțeles că l-au ”abandonat”
Spynews
Noua lege pe care ROMÂNIA o aplică din 31 martie. Decizia ISTORICĂ ne aduce în rând cu Europa
Capital.ro
Marmelada de lămâie, un dulce fin și aromat. Are un gust divin și se prepară ușor
Antena 3
Antonia a renunțat la haine și a pozat provocator. Viitoarea soție a lui Alex Velea a făcut furori
TV Mania
A împlinit 69 de ani, dar cu greu i-ai putea da mai mult de 40 de ani. O mai recunosti?
Avantaje
Vești PROASTE de la CASA de PENSII! NU se mai dau PENSIILE MAJORATE
Mediaflux
Vești proaste pentru români! Biletele de tren se scumpesc de la 1 aprilie 2024
Spynews.ro
Testul de atenție pe care numai geniile îl rezolvă: găsește ardeiul desenat!
Realitatea.net
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Antena 1
Rușii, nervoși că baza Kogălniceanu se extinde: 'Va fi prima țintă'. Ne pregătim de război?
Shtiu.ro