Mircea Badea, reacție șoc după moartea lui Emi Pian. A spus tot în emisiune

Mircea Badea, reacție șoc după moartea lui Emi Pian. A spus tot în emisiune

Moartea lui Emi Pian, dar și prezența forțelor de ordine la priveghiul acestuia, a atras un comentariu acid din partea lui Mircea Badea. Astfel, realizatorul emisiunii ”În gura presei”, de la Antena 3, a reluat astfel războiul pe care îl are cu polițiștii și pe care îl alimentează cu dezvăluiri șo remarci acide.

Ce a spus Mircea Badea, după moartea lui Emi Pian

De această dată, Mircea Badea a expus un episod desfășurat zilele trecute și în prin-planul căruia apare producătorul emisiuii ”În gura presei”, care a fost oprit în jtrafic de un polițist pentru un control de rutină și nu a avut nimic de obiectat, cu excepția unui singur lucru, extrem de important, de altfel.

Astfel, colegul lui Mircea Badea s-a arătat deranjat de faptul că polițistul nu purta mască de protecție. În plus, această ”scăpare” din partea reprezentantului legii vine în contextul în care autoritățile au impus măsuri stricte în această perioadă de pandemie de coronavirus.

A povestit pățania colegului lui

„Pentru ce te-a mai oprit poliţia acum, Călin? Pentru un control de rutină? Să… nimic aşa, să aibă senzaţia că-şi ia leafa.

Şi nu l-ai întrebat pe ăla de la controlul de rutină: ”Domnule, aţi ieşit din tură de la domnul Pian?”.

Dar… mă rog… miliţianul, ce să vedeţi? Avea mască sau nu? Nu, n-avea. Ce face Călin, producătorul acestei emisiuni, care se numără în top 3 psihopaţi anticoronavirus?

Suntem 3: eu, sor-mea şi Călin psihopaţi anticoronavirus. Poliţistul îl întreabă de ce nu deschide geamul. Călin îi răspunde: ”Pentru că nu aveţi mască.”

Iar organul îi răspunde că el e ”în aer liber”,

Nu mai pot cu asta, cu miliţianul care e în aer liber, dar e la 20 cm de tine… Nu mai pot să am această discuţie cretină. Apoi, poliţistul zice:

”Dar, ce, vă e frică de coronavirus?„. Iar Călin zice: ”Da, pentru că eu lucrez în presă, la Badea, şi lui îi este frică, şi am văzut că şi lui Vela îi este frică.„

Poliţistul i-a răspuns: ”Bine, puteţi să plecaţi.„ E bine să le dai aşa cu sec, din când în când”, a precizat Mircea Badea despre ce a păţit producătorul de la Antena 3.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI