Mircea Badea, reacție revoltătoare la adresa unei studente care a cerut normalitate. Ce l-a deranjat
Mircea Badea a avut o nouă reacție revoltătoare, de această dată la adresa unei studente care a cerut normalitate. După ce tânăra s-a plâns că într-un tren CFR nu funcționează aerul condiționat într-o zi caniculară, prezentatorul de la Antena 3 a avut o reacție care nu îi face deloc cinste.
Mircea Badea, reacție revoltătoare la adresa unei studente
Tânăra s-a plâns pe rețelele de socializare că în trenul CFR nu era aer condiționat, iar geamurile nu puteau fi deschise.
„În secolul 21, în trenurile CFR din Romania nu funcționează aerul condiționat. Nu există geamuri care să poată fi deschise pentru că se presupune că există climatizare. Fierbem în suc propriu, atât studenți cât și alți călători. Replica este: „oricum nu ați dat bani pe bilet, ce mai comentați?” Ne vom face oare bine vreodată?!”, a scris pe Facebook.
Postarea a fost citită și de Mircea Badea, care a avut o reacție revoltătoare, tot pe rețeaua de socializare.
„Asta e nemulţumită că, pe banii mei, n-are condiţii de Dubai. Hidoase creaturi”, a scris pe contul personal prezentatorul de la Antena 3.