Mircea Badea, reacție ironică după ce a văzut scrisoarea Oanei Pellea către președinte. Ce a putut să spună prezentatorul Antena 3
Mircea Badea, realizatorul emisiunii „În Gura Presei“, de la Antena 3, a ironizat-o pe actrița Oana Pellea, care i-a trimis o scrisoare peședintelui Klaus Iohannis, în care îi cere acestuia să sprijine cultura şi să găsească soluţii pentru ca artiştii să își poată face meseria.
Mircea Badea, reacție ironică după ce a văzut scrisoarea Oanei Pellea către președintele Klaus Iohannis
Deși a fost somat public de Nicu Alifantis să-și ceară scuze pentru că a jignit artiștii români, Mircea Badea recidivează. Realizatorul emisiunii „În Gura Presei“, de la Antena 3, a ironizat-o pe actrița Oana Pellea, care i-a cerut președintelui Klaus Iohannis soluții ca actorii să poată bucura în continuare sufletele spectatorilor, chiar și pe timpul pandemiei.
„Se scorojesc pereţii de atâta emoţie, mă rog, eu aş fi zis plictiseală (…). Trebuia să pună pe cineva să-i scrie o scrisoare, Oana Pellea îi spune lui Iohannis tot ce «ştie deja». N-aş fi zis că Iohannis ştie atât de multe lucruri (…). Scrisoarea asta n-are niciun pic de umor, gâlgâie de inteligenţă, dar umor…
”Nu-i spune şi ce ar trebui să facă concret”
Pe lângă faptul că o acuză pe Oana Pellea că nu are umor, Mircea Badea a sesizat că actrița nu are niște solicitări exacte de la președintele Klaus Iohannis.
Dar faptul că e totuşi doamna Pellea, care-i scrie preşedintelui ei şi preşedintelui lor, căci într-adevăr, artiştii din România sunt, fără să generalizez, dar în marea lor majoritate sunt fani Werner, şi i-am văzut şi în Piaţa Victoriei protestând de atâtea ori, fiind nişte conştiinţe treze ale abuzurilor teribile… În fine, e normal aşadar să se uite la preşedintele lor şi să-i ceară soluţii. Băi, preşedinte, fă şi tu ceva! Nu-i dă nicio sugestie, totuşi, e pe sistemul «fă şi tu ceva».
Nu-i spune şi ce ar trebui să facă concret, A, B, C, ea revendicându-se a fi un om de cultură… Dar ce?! «Ştiţi la fel de bine ca noi» ce trebuie făcut. Bravo, mult succes, o susţin pe doamna Pellea şi chiar cred că preşedintele Iohannis, după ce-i va trece emoţia lecturării acestei scrisori, va face ceva…“, a spus Mircea Badea în emisiunea de la Antena 3.