19 feb. 2021 | 08:29

Mircea Badea, probleme cu Poliția înainte de emisiune. Ce s-a întâmplat când i-au cerut actele: „Mi-aș fi dorit să am mult coronavirus în seara asta”

Știri generale
Mircea Badea, probleme cu Poliția înainte de emisiune. Ce s-a întâmplat când i-au cerut actele:
Mircea Badea, probleme cu Politia

Mircea Badea a povestit în cursul serii de ieri despre experiența avută cu polițiștii chiar înainte să ajungă la emisiune. Acesta a fost oprit de oamenii legii pentru un control de rutină, însă discuțiile au durat destul de mult timp, întinzând nervii prezentatorului la maximum.

Mircea Badea și-ar fi dorit să aibă Covid-19 pentru o seară

Mircea Badea a povestit în cadrul emsiunii „Sinteza Zilei” toate discuțiile între el și unul dintre polițiștii care a efectuat controlul. Prezentatorul a specificat, de asemenea, că este ținta directă a controalelor de acest fel, având în vedere că în fiecare seară circulă pe stradă după intrarea în vigoare a restricțiilor.

Chiar și așa, acesta explică în detaliu toată discuția purtată cu domnul polițist care a încercat din răsputeri să îl prindă cu orice neregulă.

Prezenatorul emisiunii „În Gura Presei” a recunoscut că a fost exasperat de omul legii, iar pentru asta și-ar fi dorit să fie infectat cu coronavirus pentru a-i oferi și agentului de poliție respectiv.

„A fost unul dintre momentele în care chiar îmi pare rău că nu am coronavirus. Mi-aș fi dorit să am în seara asta. Mult coronavirus mi-aș fi dorit să am. Desigur, m-a oprit Poliția, evident. Pe mine mă opresc tot timpul pentru că, mă rog, circulând noaptea, non-stop mă opresc.

Pentru că ei sunt vigilenți, organul e vigilent – îl susțin – să ne apere, nu știu, n-am înțeles exact de cine, dar ne apără. Nu ne apără de Dincă, dar ne apără.

La ce test de răbdare a fost supus

Coșmarul serii sale de-abia acum începea. Prezentatorul de la Antena 3 a fost persecutat în ultimul hal de către agentul de poliție, până într-un moment în care platforma Poliției s-a deectat și nu a mai avut cum să continue cercetările de anvergură.

„Și mă oprește Poliția la Universitate. Și zice…’’actele”. Îi scot eu frumos actele, eu având desigur mizerie din asta pe bot FFP13. Îi pun frumos buletinul pe geam…deschid atât geamul și îl arăt. Și zice…nu..dați-l încoace. Zic..nu, nu. Și zice…cum adică nu. Și eu zic “nu, nu. Nu vi-l dau” (…).

Dintr-o data s-a întărâtat vâna în organ și zice “Ați consumat băuturi alcoolice?”. Eram sigur, am vrut să-i dau eu ideea. Și zice…”Haideți să faceți un test. Îmi dă ăla și zice desigilați-l dumneavoastră. (…) Și zic hai să fac test. Deschid geamul un pic mai mult, mă dezinfectez, bag ăla așa, desfac rahatul ăla și suflu.

Rezultatul desigur 0,0, evident. Apoi zice, “mai departe, talonul”. Și începem, înțelegi, cu istericala specifică milițienească, adică “Îl fac eu pe ăsta”. Nu m-a făcut, își dai seama, că nu avea cu ce.
Eu nu îi ziceam nimic, tu știi că eu nu vbesc cu milițienii, deși îi susțin. E sub demnitate mea să vorbesc cu organul. Never ever.

Și începe “Acum să vedem asigurarea RCA”. Știi că asigurarea nu trebuie să o ai obligatoriu pe hârtie, dar eu o aveam de data trecută că știi ce circ a fost cu oamneii legii, cum le spun prompteristele. Și îi lipesc aia pe geam și zic “ia, mă nene”. Și el se tot gândește, băi eu ce să-i mai fac astuia. Și începe “revizia tehnică”.

Pac îi lipesc. Îți dai seama, sunt beton, sunt îngropat în hârtii. Apoi spune…”acum o să vă verific prin stație” și începe iar, buletinul, vă rog.

După multe minute, am stat infinit, nu îi merge aprin stație, nu știu ce avea, ceva nu îi mergea.
Cred că a recunoscut unul cu mașina și i-o fi zis “lasă-l dracu de prost” și zice, “haideți să nu vă mai rețin”, a povestit Mircea Badea.

PlaySport
Scărlătescu și Florin Dumitrescu, din nou împreună: „Am auzit că ar merge la PRO TV”! Ce a apărut pe Facebook
Ego.ro
Andreea Marin, IREZISTIBILĂ în cea mai scurtă rochie purtată vreodată! Nu ai mai văzut-o așa
Digi24
Furie și indignare după ce fotografia cu teroriștii Hamas defilând cu trupul gol și mutilat al lui Shani Louk a fost premiată
Cancan.ro
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
GSP.ro
Cristian Gațu a recunoscut relația cu menajera familiei » S-a afișat în public cu femeia cu 27 de ani mai tânără decât soția lui: „Nu mă simt vinovat”
Stirile PROTV
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Romania TV
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
Capital.ro
Sprijin de 330 LEI LUNAR în România. Decizia oficială anunțată azi, 29 martie
EVZ.ro
Surpriză pentru fanii Survivor. Cine este Alba Renai, noua prezentatoare
Adevarul
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
BZI.ro
Cătălin Botezatu este într-o formă de invidiat! „Nu mă distrez și am un regim de viață ok!”
Spynews.ro
Vești proaste pentru români! Biletele de tren se scumpesc de la 1 aprilie 2024
Libertatea.ro
Imagini de la locul prăbușirii dronei în Insula Mare a Brăilei. „Craterul format are un diametru de aproximativ 4 metri”
Sport.ro
FOTO Imaginea pentru care 'cea mai sexy femeie' din lume a primit peste 100.000 de euro: "O adevărată zeiță!"
Impact.ro
ȘOC! Cum arăta Gabriela Firea acum 20 de ani. Imaginile pe care SIGUR le-ai uitat
Parteneri
Care era relația, de fapt, dintre Andreea Morega și Mirel Dragomir, omul care a ucis-o. A ieșit totul la iveală acum
Redactia.ro
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
Digisport.ro
Crezi că ești un geniu, iar coeficientul tău de inteligență este peste medie? Doar cei care au o minte sclipitoare pot găsi numărul lipsă în mai puțin de 10 secunde
Click.ro
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul disperat al bărbatului
Viva.ro
Avertismentul lui Donald Tusk. „Ştiu că sună devastator, dar a început o nouă eră: era pre-război. Nu exagerez”
Digi24
VIDEO O dronă ar fi căzut în Insula Mare a Brăilei. Armata face căutări în zonă
Digi24
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit! Ea și sora ei vor să devină mame
Unica.ro
Răsturnare de situație la Survivor. Motivul real pentru care Alexandra a fost eliminată
EVZ.ro
Cum încearcă familia lui Mirel Dragomir să se dezică de el, după ce a ucis-o pe Andreea. Gesturile prin care au dat de înțeles că l-au ”abandonat”
Spynews
Supermarketuri ÎNCHISE în weekend. A venit anunţul fulger: A apărut o problemă
Capital.ro
Se dau bani în plus pentru o categorie de părinți, din aprilie. Condiții de acordare și acte necesare
Antena 3
Cum arată acum Luana, fosta soție a lui Cabral. La 56 de ani, e într-o formă de zile mari
TV Mania
A împlinit 69 de ani, dar cu greu i-ai putea da mai mult de 40 de ani. O mai recunosti?
Avantaje
Vești PROASTE de la CASA de PENSII! NU se mai dau PENSIILE MAJORATE
Mediaflux
Vești proaste pentru români! Biletele de tren se scumpesc de la 1 aprilie 2024
Spynews.ro
Testul de atenție pe care numai geniile îl rezolvă: găsește ardeiul desenat!
Realitatea.net
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Antena 1
Rușii, nervoși că baza Kogălniceanu se extinde: 'Va fi prima țintă'. Ne pregătim de război?
Shtiu.ro