Mircea Badea, despre crimele de la Caracal: ”Nu avem nimic. Avem niște povești, fără cadavre!”

de: Ana Chivu
30 07. 2019

Mircea Badea a vorbit recent despre ancheta crimelor din Caracal. Acesta este de părere că lucrurile sunt cu mult mai complicate decât se arată în exterior. Ce crede jurnalistul despre teribilele crime?

Mircea Badea, despre cazul Caracal

Mircea Badea a vorbit, în cadrul emisiunii sale de la Antena 3, despre cazul din Caracal. Toată România este cutremurată de moartea tinerei de 15 ani. Se pare că jurnalistul a subliniat faptul că lucrurile sunt cu mult mai grave decât se arată. „Lucrurile sunt foarte clare. Dacă voiau să o găsească, o făceau. Putea să dea STS toate datele, că ăia dacă nu voiau nu se duceau. Doi, până acum nu avem nimic. Nu avem niciun cadavru, n-avem nimic, decât niște povești.

Să gândim practic: un psihopat o răpește pe o fată și o violază, apoi se duce să ia vasilină la farmacie ca să îi vindec rănile. Se întoarce, o prinde vorbind la telefon și o lovește. Putea doar să o strângă de gât. Dacă o tranșa, erau urme peste tot. Astea sunt vorbe. Dacă o lua așa moartă, lăsa urme. Dacă pleca cu mașina se vedea pe o cameră de supravehgere. Ce e prosteala asta, ce e ancheta asta?”, a spus Mircea Badea la tv.

Mircea Badea, despre cazul Caracal care a cutremurat România

„A înțeles cineva până la urmă ceva din acest caz?”

Moderatorul mai este de părere că ancheta magistraților nu are relevanță: „A înțeles cineva până la urmă ceva din acest caz? Unde a fost ucisă Alexandra? Când a fost ucisă Alexandra? Unde a fost aruncat cadavrul ei? A fost tranșata și arsă până la urma sau aruncata asa in raul Olt? Martorii care spuneau că au auzit urlete la 4 dimineata au mintit? Mai era în viata sau nu în timpul nopții? Unde este arma crimei? Cum a putut sa se deplaseze cu fata, în viață sau nu, de la casa lui fara sa fie interceptat de camerele de filmat? Mai are și alte case în care ținea fete? Eu nu am înteles nimic. Din câte vad, ar putea să fie în viață și acum, nu exista probe ADN ca ar fi murit, nu exista un cadavru”, a fost mesajul de pe o rețea de socializare a prezentatorului de televiziune.

Amintim că în cursul zilei de joi Alexandra, fata care și-a găsit moartea din cauza sistemului corupt și a neprofesionalismului autorităților, a sunat la 112 pentru a putea fi salvată, dar nu a fost luată în serios. Agentul de poliție care i-a preluat apelul s-a arătat dezinteresat de drama sa, crezând că nu este vorba despre un caz atât de grav. STS a oferit 3 adrese greșite, poliția a ajuns la 19 ore de la apelul fetei, ajungând în cele din urmă să anunțe oficial decesul la cea de-a patra adresă găsită.