Mioara Roman a murit! Anunțul a fost făcut chiar de Oana: „Tot ce sunt îți datorez” VIDEO
Mioara Roman s-a stins din viață, după o perioadă lungă de suferință. Se confrunta cu probleme grave de sănătate, a trecut prin intervenții chirurgicale grele, iar acum a plecat din această lume chiar înainte de a împlini 84 de ani. Anunțul a fost făcut chiar de Oana Roman, printr-o postare pe rețelele de socializare.
Mioara Roman nu mai este printre noi
Mioara Roman s-a stins din viață azi, la 84 de ani. Fosta soție a lui Petre Roman suferea de mai multe boli, printre care și Parkinson, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a o salva. Se afla sub stricta supraveghere a acestora, dar problemele de sănătate au avansat prea mult.
Anunțul trist a fost făcut chiar de Oana, printr-o postare tristă pe rețelele de socializare. Aceasta a vorbit despre durerea pe care o simte în aceste clipe grele, dar și despre câte îi datorează celei care i-a dat viață.
„Drum lin, mama mea bună și frumoasă! Îngerii să te vegheze și să povestești tuturor, acolo sus, toate lucrurile minunate pe care le povestea aici. Tot ce sunt îți datorez! Mulțumesc, mămica mea, pentru tot! Te iubesc și te vor iubi mereu! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace!”, a scris Oana Roman.
Nimeni nu se aștepta la o asemenea tragedie, cu atât mai puțin familia, care avea încredere în echipa de specialiști care se ocupa de ea. Oana Roman este plecată din ţără, într-o vacanță în Egipt, cu fiica ei. Erau acolo pentru a sărbători cea de-a 10 a aniversare a copilei, dar vor trebui să se întoarcă pentru acest eveniment trist.
De ce ar fi murit Mioara Roman
Din primele informații, se pare că Mioara Roman ar fi suferit un stop cardiac cu două luni înainte de a împlini 84 de ani. Mioara Roman suferea de o formă gravă de Parkinson, dar şi de o degenerare neurocognitivă, iar starea ei era tot mai dificilă în ultima vreme.
Desfășurându-și o carieră variată, Mioara Roman a fost cunoscută nu doar pentru activitatea sa în jurnalismul radiofonic, ci și pentru contribuțiile sale ca traducătoare și specialist în istoria și civilizația țărilor arabe. Cu toate acestea, ultimii ani ai vieții sale au fost marcați de lupta împotriva bolilor grave.
Fiind conștientă de nevoile sale medicale complexe, familia a decis să o interneze la azil, unde ar fi putut beneficia de îngrijire medicală permanentă. Fiica sa, Oana Roman, alături de care Mioara Roman a avut o legătură strânsă și emoționantă, a făcut tot posibilul pentru a asigura confortul și îngrijirea mamei sale.
Oana Roman a fost mereu alături de mama sa, vizitând-o des la azil și oferindu-i sprijinul și dragostea de care avea nevoie în acele momente dificile. Acum, însă, nu a putut fi cu ea când și-a dat ultima suflare, pentru că este plecată peste hotare.