Minunile Sfantului Dimitrie Basarabov. Cum a scos un duh necurat dintr-o copilă posedată

Moastele Sfantului Dimitrie Basarabov se afla in Catedrala Patriarhala Bucuresti

Sfântul Dimitrie Basarabov a făcut minuni în viața lui, dar și după moarte. După ce a murit, Sfântul ascos demonul dintr-o copilă posedată. Sfântul Dimitrie, Cuviosul din Basarabi, ale carui Sfinte Moaste sunt depuse în Catedrala Patriarhală din București, este sărbătorit în ziua de 27 octombrie. Desi nu se știu anii între care a trăit Cuviosul Dimitrie, se cunoaște că acesta s-a născut în satul Basarabi, la sud de Dunăre, în timpul imperiului vlaho-bulgar, întemeiat de către frații Asan și Petru, secolul XIII.

Cum a alungat Sfântul Dimitrie Basarabov ciuma din București. Ce au făcut călugării de la Catedrala Patriarhală București

Sfantul Dimitrie, o bucată din viața lui, s-a ocupat cu pașterea vitelor în satul Basarabi. După o vreme, pentru a petrece necontenit în rugăciune, Sfântul Dimitrie Basarabov s-a retras mai întai într-o mănăstire, iar apoi într-o peștera. Aceasta era situată pe malul abrupt al râului Lom, nu departe de orașul bulgăresc Ruse.

Conform tradiției, mai înainte de a trece la cele veșnice, Sfântul Dimitrie Bararabov s-a așezat singur între două pietre mari, aflate pe malul apei. Între timp, râul Lom a crescut, iar trupul Sfântului a fost acoperit de ape.

Sfantul Dimitrie Basarabov este sarbatorit pe 27 octombrie
Sfantul Dimitrie Basarabov este sarbatorit pe 27 octombrie

Moaștele Sfântului au stat sub ape mult timp. Cum a fost alungat demonul

Sfintele sale Moaște au rămas sub apele râului Lom multă vreme. Într-o zi, o copilă, care era posedată de un duh necurat, a visat un bărbat cuvios, care i-a spus: „Daca parintii tai ma vor scoate din apa, eu te voi tamadui„.

Aflând acest lucru, părinții fetei au mers degrabă în locul indicat și au găsit trupul neputrezit al Cuviosului Dimitrie. Atunci, demonul a fost alungat, iar copila s-a însănatoșit.

Cum au ajuns Moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov la București

Moastele Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou, cunoscut și ca Basarabov, au fost duse mai întâi în biserica satului Basarabi. Acestea au rămas acolo până în timpul războiului ruso-turc, dintre anii 1768-1774, când generalul rus Petru Salticov a luat Moaștele spre a le duce in Rusia.

Pe drum, însă, la rugămintea negustorului Hagi Dimitrie, precum si a mitropolitului Grigorie al II-lea al Țării Românești, acesta le-a dăruit poporului roman. În vara anului 1774, cinstitul trup al Cuviosului Dimitrie a fost așezat în Catedrala Patriarhala din Bucuresti, acolo unde se regăsesc și astăzi.

Moaștele sfântului Dimitrie Basarabov, furate de soldații bulagari

De asemenea, în anul 1918, când Bucureștiul era ocupat de trupele germane, mai multi soldați bulgari au intrat în catedrală, au luat racla cu Sfintele Moaște și, cu o mașină, au pornit spre Dunăre, cu intenția de a le duce în Bulgaria. Se pare că Sfântul nu a vrut însă să plece din București.

n noaptea cu pricina și a doua zi, tot orașul a fost acoperit de o ceață deasă și bizară. Soldații bulgari s-au chinuit ore întregi să iasă din oraș, iar mașina și s-a defectat. Aceștia au fost prinși din urmă, în dreptul localitatii Călugăreni. Pelerinajul care a urmat întoarcerii Sfintelor Moaște a durat aproape o lună.

Sfântul Dimitrie Basarabov a alungat ciuma din București

Una dintre primele minuni savarsite de Sfantul Dimitrie asupra orasului Bucuresti a fost izbavirea acestuia de o cumplita epidemie de ciuma. În vremea domnitorului Caragea, în anul 1814, Bucureștiul a fost cuprins de o epidemie de ciumă.

La cererea Domnitorului, pentru ca ciuma facea tot mai multe victime, călugarii de la Catedrală au luat Moaștele Sfantului Dimitrie și le-au scos în procesiune, ocolind orașul și făcând rugăciuni către Sfânt, pentru dispariția ciumei. Din acea zi, ciuma nu a mai făcut victime noi.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI