Ministrul Transporturilor, prima reacție după ce o locomotivă a luat foc și a provocat întârzieri uriașe: „Asta este situația României în acest moment”

de: Rosu Ioana
03 01. 2022

Duminică, au fost momente grele pentru sute de pasageri care au ales să circule cu trenul pe Valea Prahovei, tocmai pentru a evita aglomerația produsă pe DN1. Din păcate, locomativa unui tren de marfă a luat foc, motiv care a condus la o întârziere a multor trenuri CFR Călători. Incidentul a avut loc pe raza localității Brazi, iar trenurile care făceau legătura dintre București și stațiunile montane au fost nevoie să aștepte până la trei ore pentru a putea circula din nou. După incidentul neplăcut, Sorin Grindeanu a avut prima reacție legată de situația care a revoltat o țară întreagă.

Turiști întorși de la munte, blocați în trenuri

Regrete imense în rândul bucureștenilor care au decis să aleagă varianta „mai rapidă” de întoarcere acasă de pe Valea Prahovei. Pentru că DN1 este cunoscut a fi un adevărat infern în perioada sărbătorilor, sute de turiști s-au decis să scutească orele pierdute în trafic, apelând la serviciile CFR.

Din păcate, norocul nu le-a surâs, astfel că, ieri, o locomotivă a unui tren care tracta 25 de vagoane încărcate cu îngrăşăminte chimice a luat foc, iar pentru reluarea circulației trenurilor a fost nevoie de până la trei ore de așteptare.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a reacționat rapid în urma acestui incident nefericit, explicând că infrastructura feroviară în România suferă teribil, fiind în urmă cu mult față de infrastructura țărilor dezvoltate. De asemenea, ministrul a asigurat că acest incident nu va fi ultimul de acest gen, însă speră că într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat lucrurile să se îmbunătățească.

„Partea feroviară e mult în urmă faţă de standardele de care avem nevoie”

Timp de trei ore, ruta București-Brașov a fost blocată, iar oamenii au sperat neputincioși la remedierea situației, așa cum li se promitea din jumătate în jumătate de oră. Sorin Grindeanu a intrat în legătură direct la Digi24, acolo unde a explicat că aceste lucruri nu se pot schimba peste noapte: „Nu pot să întorc lucrurile peste noapte. Asta este situația României în acest moment.

Acesta recunoaște că infrastructura feroviară din România este cu mult sub cea a țărilor dezvoltate, motiv pentru care, astfel de evenimente vor mai apărea.

„Am văzut incidentul de astăzi, regretabil, dar pot să vă spun următorul lucru: nu e nici primul şi, din păcate, nu va fi nici ultimul incident de acest tip.

Infrastructura feroviară din România nu că este în urmă, că tot am vorbit de cea rutieră unde, cât de cât, posibil ca în perioada următoare să ajungem măcar la mia aceea de kilometri de autostradă, dar partea feroviară e mult în urmă faţă de standardele de care avem nevoie, fie că vorbim de infrastructura propriu-zisă care să permită viteze mai mari la trenuri, fie că vorbim de materialul rulant.

Toate aceste lucruri trebuie să fie schimbate, şi pot să vă spun că bani, prin tot ceea ce înseamnă alocări europene, sunt aproape egali pe partea de rutier cu partea de feroviar”, a declarat Grindeanu, potrivit sursei citate.

Vă reamintim că în urma incidentului, cel puțin șase trenuri au fost afectate, în timp ce tabela de sosiri din Gara de Nord a arătat întârzieri de peste 3 ore pentru trenurile pline de turiști care au petrecut sfârșitul de an la munte.