Ministrul Sănătății, vestea salvatoare pentru români. Ce se întâmplă cu vaccinul anti-Covid
Veste bună pentru cetățeni! Nelu Tătaru a anunțat în cursul zilei de marți că a înscris România în sistemul european pentru vaccinul anti-COVID.
România este pregătită să primească vaccinul anti-COVID
Ministrul Sănătății a anunțat că România este tot mai aproape de momentul în care va beneficia de vaccinul anti-COVID, care de departe, pare o salvare pentru toată lumea. Nelu Tătaru povestește că s-a ocupat de toate demersurile necesare pentru a fi înscrisă oriunde este nevoie pentru a figura ca solicitant atunci când vor apărea vaccinurile mult așteptate.
Deși împărțirea se va face după numărul de cazuri și după priorități, Nelu Tătaru își exprimă entuziasmul și siguranța că România va primi ce merită la momentul potrivit. Acesta vorbește despre donații făcute de țara noastră, în schimbul acestor vaccinuri, atunci când vor apărea.
„Astăzi ne-am înscris, am avut discuțiile, mâine (miercuri – n.r.) vom avea discuții și cu reprezentantul pentru Europa de Est al firmei care face acest vaccin. După cum știți, noi am făcut și o donație în acest sens acum o lună de zile, la nivelul comunității europene, suntem acolo unde este orice demers științific pentru această pandemie.
Putem să nu ne trebuiască, dezvoltăm noi ceva… Gândiți-vă că acum o lună de zile se discuta că cei mai avansați sunt Sanofi cu GlaxoSmithKline care produceau pentru Statele Unite, cu un termen a doua jumătate a anului viitor. Când comunitatea europeană a hotărât să facem acele donații tocmai pentru un vaccin, tratament, noi am solicitat pentru un vaccin acea sumă pe care am donat-o”, a menționat Nelu Tătaru, potrivit Digi24.
Pacienții asimptomatici pozitivi vor fi monitorizați în spitale
Nelu Tătaru a vorbit în cursul zilei de marți și despre pacienții asimptomatici care pot transmite virusul în comunitate. Acesta a dezvăluit că această categorie de pacienți, care este deja internată în spitale, nu poată fi lăsată să plece acasă din cauza pericolului ce îl reprezintă pentru persoanele sănătoase.
„Nu putem risca. Avem o cantonare a virusului în căile aeriene superioare, deci transmiterea este puţin deosebită şi trebuie să avem grijă. În convieţuirea cu virusul contează foarte mult atitudinea noastră. Şi noi avem aceste informaţii şi le verificăm, dar gândiţi-vă că nu putem face măsuri de relaxare masive neştiind care sunt purtătorii asimptomatici, nedetectaţi de noi, să mai externăm şi cu bună ştiinţă pe cei care deja sunt infectaţi”, a spus Tătaru la Digi24.
Ministrul Sănătății a vorbit despre posibilitatea unei izolări de 14 zile la domiciliu, în condițiile în care aceștia își asumă să nu aibă contact cu nicio persoană: „Gândim în acest moment la nivelul INSP-ului, Comisiei ştiinţifice din Ministerul Sănătăţii, ca la opt zile să putem testa pe cei care sunt asimptomatici, să le dăm drumul acasă, care au un test negativ, sau până la 14 zile, cu siguranţă şi asumarea lor că vor sta 14 zile acasă, inclusiv cei care nu au testul negativ, dar asumarea este a lor, să nu stea cu familiile, să nu-şi infecteze bunicii, părinţii”, a mai afirmat ministrul, potrivit psnews.ro.