Ministrul Sănătății, prima reacție după incendiul izbucnit la spitalul din Ploiești. Ce a putut spune despre sistemul sanitar românesc
Un alt incendiu a izbucnit în această dimineață într-un spital suport Covid din Ploiești, acolo unde doi pacienți au murit carbonizați, în timp ce o asistentă a suferit arsuri pe jumătate din suprafața corpului. În urmă cu puțin timp, ministrul Sănătății, Cseke Attila, a făcut primele declarații despre tragicul eveniment, subliniind situația dificilă în care se află spitalele românești.
Ce se va întâmpla cu infirmiera care a suferit arsuri de 40%
Cu puțin timp în urmă, ministrul Sănătății a făcut un rezumat al incendiului, dând asigurări că autoritățile vor deshide o anchetă penală pentru a afla motivele reale ale tragediei.Potrivit lui Cseke Attila, asistenta care a suferit arsuri de gradul I și II a fost transferată la SPitalul Floreasca, iar ulterior, aceasta ar urma să fie transferată la Spitalul din Ploiești.
În final, ministrul Sănătății a concluzionat acest eveniment într-un mod foarte trist și realist, afirmând că sistemul românesc este hipersolicitat, iar rezultatele se văd zilnic.
„Eveniment nedorit care a avut loc după ora 4, s-a activat plan roșu de intervenție, inclusiv din Prahova. Focul a fost stins foarte repede, dar din păcate două persoane au decedat, urmează evident că o anchetă care va fi și de altă natură să stabilească motivele și cauzele. 15 pacienți au fost transmiși la SJ Ploiești pentru a fi evaluați. Infirmiera care era în salon respectiv este transferată la Floreasca având arsuri.
Vedem după evaluare, evident va fi internată și tratată la Ploiești. Nu există informații cu privire la probleme legate de oxigen, ancheta penală va stabili că în celelalte cazuri. Vorbim de o secție renovată care avea și autorizație de la ISU, dar informația trebuie verificat.Tot sistemul sanitar românesc e hiper solicitat, săturat”, a declarat Cseke Attila, la Digi24.
Fiica asistentei arse, primele declarații
Au fost momente cumplite pentru pacienții Spitalului suport COVID din Ploiești, acolo unde un salon a luat foc în această dimineață. 16 pacienți au fost evacuați, în timp ce doi au murit carbonizați. O asistentă care a încercat să stingă focul a suferit arsuri grave, fiind transportată de urgență la Spitalul Floreasca.
Imediat după tragedie, fata femeii a fost anunțată de tatăl ei, care lucrează la Ambulanța Prahova, despre nenorocire, sosind de urgență la spital pentru a-i lua geanta mamei sale și penru a afla mai multe informații. Potrivit primelor declarații ale acesteia, mama sa ar fi conștientă, dar cu arsuri grave la mâini și picioare.
”O să o trimită la București. Nu știu absolut nimic. Acum am venit să îi iau geanta pentru că o trimite la București. Nu era o problemă cu stația de oxigen. Am aflat de pe internet. Am văzut o știre și m-a sunat și tatăl meu care lucrează pe Ambulanță. E conștientă din câte știu, dar are arsuri de gradul I și II”, a povestit fiica asistentei la Antena 3.