Ministrul Sănătății, avertisment crunt despre momentul în care vom atinge 20.000 de cazuri pe zi: „Ne așteaptă săptămâni de foc”

de: Rosu Ioana
30 09. 2021

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a tras un semnal de alarmă cu privire la momentul în care vârful valului patru al pandemiei va fi atins în România. Potrivit oficialului, numărul de cazuri se va dubla, iar 1600 de paturi de la ATI ar putea să nu fie suficiente.

Explozie de cazuri Covid-19 în luna octombrie

Cseke Attila avertizează populația să se pregătească pentru săptămânile de foc care vor urma la jumătatea lunii octombrie și care vor fi caracterizate de un număr de până la 20.000 de cazuri de zi. Principalul motiv pentru această situație este vaccinarea unui procent mic din populație, astfel că multe persoane dezvoltă forme grave ale bolii, necesitând internare în spital.

Ministerul Sănătății a anunțat recent transformarea a două spitale în unități medicale dedicate pacienților Covid, astfel că vor fi suplimentate atât paturile de la ATI, cât și cele cu oxigen. În cadrul aceleiași intervenții, ministrul i-a rugat pe toți medicii și cadrele medicale din România ca în această perioadă să nu facă trierea pacienților în funcție de județul din care aparțin sau altfel de favorisme de acest gen.

„Din ce spun specialiștii, vârful valului 4 va fi undeva la mijlocul lunii octombrie sau puțin mai încolo. Pentru 15-20 octombrie se preconizează să se poată ajunge, din păcate, și la 20.000.
Ne așteaptă 2-3 săptămâni de foc, care înseamnă responsabilitate și solidaritate de la toată lumea.

Nu vreau să aud chestiuni de patriotisme locale. Nu putem să refuzăm un pacient pentru că vine dintr-un alt județ. S-a mai întâmplat. Trebuie să dăm dovadă de solidaritate toți”, a spus Cseke, la Digi24.

Ministrul Sănătății a anunțat că, în România, rata de vaccinare este de 33%, în timp ce în alte țări care au depășit valul patru al pandemiei, vaccinarea populației este de 70-80%.

Ministrul Sănătății, despre vaccinarea cu doza a treia

În urmă cu puțin timp, ministrul a transmis că susține vaccinarea cu doza a treia, iar aceasta este indicată mai ales în cazul personalului medical și al angajaților celor care lucrează în sectoare esențiale, dar și pentru persoanele cu boli cronice.

„În primul rând pentru cei care lucrează în domeniul medical, dar oricine dorește voluntar să se vaccineze cu cea de-a treia doză. Vedem că foarte multe țări europene au făcut deja acest lucru și cred că este o măsură care protejează în plus persoanele care s-au vaccinat până acum.

Vaccinările au început la sfârșitul anului trecut, deci o a treia doză asigură un sistem de protecție în plus și trebuie să avem acest sistem de protecție pentru toți cei care lucrează în sistemul medical, au contact cu pacienții, respectiv pentru cei care au boli asociate și persoanele în vârstă și oricine altcineva care dorește acest lucru.

S-a mers pe acest principiu absolut corect al voluntarului și atunci și la cea de-a treia doză acest principiu trebuie aplicat. Introducerea celei de-a treia doze este necesară.”, a transmis Cseke Attila.