01 mart. 2022 | 10:37

Ministrul rus de Externe, amenințare de ultimă oră pentru cetățenii UE. Planul diabolic pus la cale de Putin: „Vor fi responsabili pentru orice consecințe”

Politică
Ministrul rus de Externe, amenințare de ultimă oră pentru cetățenii UE. Planul diabolic pus la cale de Putin: „Vor fi responsabili pentru orice consecințe
Serghei Lavrov și Vladimir Putin Sursă foto: EPA-EFE/SEAN GALLUP / POOL

Apar declarații înfiorătoare, venite din partea ministrului rus de Externe, care amenință că planurile de atac ale Rusiei pentru îndeplinirea intereselor naționale nu se opresc aici, astfel că, toate statele și cetățenii care furnizează arme Ucrainei vor suporta consecințele. Armata rusă a bombardat în a șasea zi de război mai multe orașe importante din Ucraina, creând o permanență stare de teroare în întreaga lume.

Țările din NATO care vor furniza arme Ucrainei, vizate de Rusia

Președinta Comisiei Europene a anunțat în urmă cu două zile că UE va finanța pentru prima dată achiziția și livrarea de arme și echipamente către o țară atacată. În timp ce Ucraina este susținută din toate părțile, liderii celor mai puternice state ale lumii au stabilit sancțiuni și mai drastice pentru Rusia și Belarus, inclusiv interzicerea utilizării spațiului aerian european de către avioanele rusești.

De asemenea, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell Comisia le-a propus statelor europene să folosească linia de finanţare de urgenţă a UE pentru a furniza forţelor ucrainene tot ce au nevoie pentru a se apăra de invazia armatei ruse în Ucraina: „arme letale, carburant, echipamente de protecţie şi articole medicale”, punând astfel capăt „tabuului potrivit căruia Uniunea Europeană nu furnizează arme beligeranţilor”, a transmis acesta.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a dezvăluit că România va trimite o a doua tranșă de ajutor pentru Ucraina, în valoare de 3 milioane de euro, ce constă în combustibil, veste antiglonț, căști, muniție, echipamente militare, alimente, apă și medicamente. La începutul săptămânii, România a mai trimis în Ucraina medicamente și dezinfectanți, ajutor față de care președintele ucrainean și-a manifestat profunda recunoștință.

Cancelarul german, Olaf Scholz, a anunțat sâmbătă seara trimiterea către Ucraina a 1000 de arme anti-tanc și 500 de rachete Stinger.

„Este de datoria noastră să facem tot posibilul pentru a sprijini Ucraina în apărarea ei împotriva armatei invadatoare a lui Putin”, a acesta pe Twitter.

Reacția agresivă a Rusiei cu privire la susținerea de care beneficiază Ucraina în timpul războiului

Rusia este atactă din toate părțile, iar sentimentul de înfrângere resimțite de oficialii Kremlinului sunt evidențiate de amenințările pe care aceștia le transmit țărilor implicate în război de partea Ucrainei. În urmă cu câteva ore, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a transmis amenințări crunte la adresa tuturor statelor care furnizează arme Ucrainei.

„Cetățenii UE și structurile implicate în furnizarea de arme letale și combustibil forțelor armate ale Ucrainei vor fi responsabili pentru orice consecințe ale unor astfel de acțiuni în contextul operațiunii militare speciale în curs. Ei n-ar trebui să greșească în a înțelege gradul de pericol al consecințelor”, se arată în declarația ministrului rus de Externe făcută luni, potrivit CNN.

În urma restricțiilor impuse de statele UE față de Rusia, Serghei Lavrov a declarat că se simte trădat de țările care au afirmat în trecut că anumite restricții nu țintesc statul rus, ele fiind mai degrabă unilaterale. Acesta consideră că toate măsurile dure adoptate împotriva Rusiei provoacă daune foarte mari în tpate sectoarele, zdruncinând-o din temelii.

„Un alt mit care a fost propagat de UE în trecut – că restricțiile lor unilaterale, care sunt ilegitime conform dreptului internațional, nu sunt îndreptate împotriva poporului rus, a fost în cele din urmă risipit. Funcționarii de la Bruxelles, care până de curând s-au prezentat drept „partenerul strategic” al țării noastre, nu se mai ascund: intenționează să provoace daune maxime Rusiei, să îi lovească punctele slabe, să-i distrugă serios economia și să-i suprime creșterea economică”, a mai spus acesta.

„Acțiunile Uniunii Europene nu vor rămâne fără răspuns”

În final, Lavrov reamintește că sancțiunile stabilite de statele UE  împotriva Rusiei nu vor rămâne nepedepsite, în timp ce Rusia va continua să se preocupe de îndeplinirea intereselor naționale, transmițând printre rânduri că războiul nu se va încheia prea curând.

„Vrem să vă asigurăm că nu va fi așa. Acțiunile Uniunii Europene nu vor rămâne fără răspuns. Rusia va continua să se asigure de îndeplinirea intereselor sale naționale vitale, fără a ține cont de sancțiuni și amenințările acestora. Este timpul ca țările occidentale să înțeleagă că dominația lor în economia globală este de mult un lucru al trecutului”, se mai arată în declarație.