Ministrul Mediului, despre încălzirea cu lemne în România: „Nu e nicio rușine. E drumul pe care trebuie să mergem și noi”

de: Rosu Ioana
26 01. 2022

Ministrul Mediului le-a făcut românilor, marți seară, o recomandare cu care a reușit să surprindă o mare parte dintre cetățeni. Acesta susține că încălzirea locuințelor cu ajutorul centralelor termice pe lemn ar putea marca începerea punerii bazei unui sistem național în acest sens. Însuși Tanczos Barna susține că folosește o asemenea cetrală de acum 22 de ani, dovedindu-se foarte utilă. Recomandarea vine ca urmare a faptului că mulți români din mediul rural se încălzesc cu lemne.

Prețul lemnului, în continuă creștere

Ministrul Mediului a vorbit despre importanța lemnului de foc în România, dar și în alte state UE, având în vedere că mulți cetățeni folosesc această resursă valoroasă pentru a se încălzi. În prezent, în România, aproximativ 85% din gospodăriile din mediul rural se încălzesc cu lemne de foc, ceea ce determină o scumpire a acestei resurse, din cauza cererii mai mari decât a ofertei. Din acest motiv, ministrul susține necesitatea dezvoltării unui program national de dezvoltare a rețelei de valorificare a lemnului pentru cetățean, astfel încât să determine o uniformizare și o stagnare a prețurilor.

„Sunt foarte multe state care nu vor renunța la lemnul de foc, această sursă regenerabilă care ocupă un loc important în balanța energetică în foarte multe state membre (ale Uniunii Europene – n.r.). Există o tendința său o direcție a comisiei în sensul reducerii fosilului în balanță energetică, dar pentru încălzirea locuințelor lemnul este esențial.

Inclusiv RPN (Regia Națională a Pădurilor – n.r.) pornește un program național de dezvoltare a rețelei de valorificare a lemnului pentru cetățean, încât pe lanțul de valorificare să nu existe mulți interpuși care cresc de la pas la pas prețul. A existat o tendință pe piata mondială de creștere a prețuluui”, a transmis ministrul Mediului.

Centralele termice pe lemn, esențiale în viitorul apropiat

Tanczos Barna susține că investiția în centralele termice pe lemn reprezintă viitorul, motiv pentru care, este necesară dezvoltare aunui program național care să susțină și să încurajeze populația în folosirea acestei metode.

„Și lemnul de foc s-a scumpit, dar trebuie să existe la nivel naţional un program social pentru lemn, trebuie să existe acest sprijin din partea statului pentru lemnul de foc, trebuie să existe o reţea bine dezvoltată de valorificare a lemnului astfel încât să nu fie foarte mulţi intermediari şi trebuie să investim foarte mult în eficienţa centralelor termice pe lemn. Trebuie să venim cu un program naţional pe acest domeniu”, a declarat Ministrul Mediului.

Ministrul Mediului folosește centrală pe lemne de 22 de ani

Întrebat dacă recomandă acest tip de centrală, acesta a răspuns afirmativ, susținând că, de mai bine de 22 ani, acesta folosește o centrală pe lemne adusă din Suedia, care funcționează perfect. Mai mult, acesta a explicat că lemnul folosit provine din uscături sau fag, neputând fi folosit pentru industrializare.

„Da, sigur. Fără doar și poate! Eu stau la țară. Am de 22 de ani centrală pe lemn, aceeași centrală adusă din Suedia. Am și centrală pe gaz, dar an de an facem căldură în casă bazându-ne pe centrală pe lemne. Lemnul provind din uscături sau fag, care nu se poate folosi pentru industrializare.

E soluția ideală pentru mediul rural. Nu e nicio rușine. În Austria, ei se bazează în continuare pe lemn, dar pe alte tehnologii, pe tocătură, pe pelerizare, automatizare, reduc foarte mult emisiile.

E drumul pe care trebuie să mergem și noi. Nu putem de azi pe mâine, ci pe un alt sistem național, pe alternativele care vin cu timpul. Și gazele care vin cu timpul și energia electrică va veni cu timpul și pompele de căldură pot apărea, dar încă o dată, nu vor înlocui de azi pe mâine centralele pe lemn”, a concluzionat Ministrul Mediului, potrivit sursei citate.