Ministrul Ionuț Stroe, despre creșterea numărului de infectați cu noul coronavirus: „Este posibil să oprim din nou competițiile”

de: Gabriel Esanu
08 07. 2020

România a înregistrat un număr record de noi îmbolnăviri cu noul coronavirus, 555 de cazuri în ultimele 24 de ore. Situația îngrijorătoare a adus din nou în discuție revenirea la starea de urgență. Ministrul Sporturilor, Ionuț Stroe, a vorbit despre posibilitatea ca toate competițiile sportive să fie din nou întrerupte din cauza pandemiei. Chiar dacă momentan nu a fost luată în calcul această variantă, ea nici nu a fost exclusă pentru viitor.

Ministrul Sporturilor nu exclude încetarea activităților sportive: „Misiunea de a proteja sănătatea publică este mult mai importantă”

„N-aș fixa un prag la care să oprim din nou toate competițiile. Pentru că în momentul de față nu vorbim despre această perspectivă. Dar este posibil, Doamne Ferește de așa ceva. Să ne ferească Dumnezeu de valul al doilea. Pentru că știm ce avem de făcut în aceste condiții. Misiunea de a proteja sănătatea publică este mult mai importantă decât orice altă competiție. Știți bine că în momentul în care s-a oprit, s-a oprit tot.

Și nu doar în România. S-au anulat Campionatul European, Jocurile Olimpice, Euro 2020. Doamne Ferește! Sper să nu ajungem în situația asta din nou. Nimeni nu-și dorește să ajungem în situația expusă de dumneavoastră, dar nu excludem acest lucru”, a zis Stroe într-o conferință de presă.

Toate competițiile sportive au fost interzise în România timp de aproximativ două luni, începând cu 16 martie, atunci când a fost instituită starea de urgență din cauza pandemiei de coronavirus. După trecerea la starea de alertă, s-a putut decide reluarea anumitor competiții sportive, dar fără a fi permis accesul spectatorilor.

555 noi cazuri de îmbolnăvire au fost depistate în ultimele 24 de ore, după 13.147 de teste. Cel mai mare număr anterior de bolnavi descoperiți într-o singură zi fusese 523, acum aproape trei luni, pe 11 aprilie. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 796.484 de teste.