Ministrul Educației, semnal de alarmă privind problemele întâmpinate în școli: „Este nevoie de educație sexuală pentru copii”
Ministrul Educației a a avut numeroase apariții în ultima perioadă, încercând să găsească soluții cu privire la obstacolele pe care le întâmpină elevii la școală. Din păcate, mulți dintre copii au fost afectați puternic de pandemie și de contextul dur în care s-au desfășurat orele de studiu. Astfel, Sorin Cîmpeanu subliniază necesitatea introducerii educației sexuale în școli, un subiect tabu pentru mulți dintre copii.
Educația sexuală și parentală, esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor
Ministrul Educației atrage atenția asupra problemor semnalate de către dascăli. Potrivit acestuia, mulți copii trăiesc în medii neadecvate, cu exemple neconstructive pentru transformarea lor în niște adulți sănătoși mental.
Acesta trage semnal cu privire la nevoia elevilor de a fi informați cu privire la educația sexuală, dar și cea parentală. În cadrul unei intervenții la B1TV, Sorin Cîmpeanu a explicat că mulți dintre elevi dormi în cameră cu părinții loc, lucru care îi afectează atât psihic, cât și emoțional.
Întrebat cum se poate tranșa această problemă a educației sexuale în școli, ministrul Educației s-a arătat deschis să găsească soluții. El a dezvăluit că multe mame tinere își lasă copii să doarmă cu ele în cameră „şi acolo se întâmplă toate lucrurile”.
Sorin Cîmpeanu s-a arătat nedumerit cu privire la o inițiativă existent în 2018, privind educația sexuală în școli, și ulterior dispărută în neant.
„Se poate tranşa cu înţelepciune şi cunoscând mai cu seamă realităţile. Acolo avem, într-adevăr, acele mame extrem de tinere, acolo avem o lipsă de educaţie sexuală atât la nivelul elevilor, dar şi la nivelul părinţilor, pentru că, am spus, strategia aceea de educaţie parentală lansată în anul 2018 era binevenită, nu ştiu de ce am oprit-o. Deci e nevoie de educaţie sexuală”, a mărturisit acesta.
Cum ar trebui să poarte numele această disciplină
Întrebat dacă cel mai potrivit nume pentru această materie este chiar sintagma „Educație sexuală”, Sorin Cîmpeanu a răspuns afirmativ fără echivoc, explicând într-o abordare foarte pertinentă motivul.
„Nu numai pe palierul ăsta, dar pe multiple paliere, n-are rost să mai încercăm să mai mascăm lucruri care sunt evidente. Că am văzut, a venit pandemia, le-a pus sub lumina reflectoarelor pe toate acele probleme cronice pe care am încercat să le cosmetizăm şi am văzut dintr-o dată şi mai mult decât era cât de grave sunt. N-are rost să mascăm acele probleme”, a spus acesta.
Ministrul Educației a recunoscut că a fost surprins să afle că există o materie în cadrul căreia se predau informații utile pentru elevi, dar din păcate, foarte puține clase și școli o sttudiază. În plus, pentru a participa la această materie, părinții trebuie să-și dea acordul pentru copii lor, ceea ce presupune nevoia și pentru educație parentală.
„A fost surprinzător chiar şi pentru mine, atunci când am analizat programa şi am ajuns la clasa a XI-a, am zis: uau, deci acolo este chiar totul. Doar că este o disciplină opţională, care se numeşte altfel, care este făcută de 3, 4, 5, 6 la sută dintre elevi, optează pentru acea disciplină, şi care nu sunt absolut sigur că se face în toate şcolile aşa cum ar trebui să se facă”, a concluzionat acesta.