Ministrul Apărării, anunț oficial privind motivul existenței tuturor dronelor rusești pe teritoriul României. Ce a intenționat Vladimir Putin
Ministerul Apărării Naționale a finalizat și transmis oficial raportul privind dronele căzute în Delta Dunării către Parchetul General. Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a prezentat informații relevante cu privire la incidentul din Delta Dunării în fața Parlamentului în cadrul Orei Guvernului. Ce plan a avut Rusia, de fapt?
Ce ținte aveau dronele găsite pe teritoriul României?
În cursul zilei de astăzi, românii au primit, în sfârșit, un răspuns oficial privind posibilele atacuri ale Rusiei pe teritoriul nostru. După o perioadă de expertize tehnice, s-a descoperit motivul pentru care acele drone zăceau pe teritoriul românesc, stârnind îngrijorare vizavi de securitatea regională.
Conform declarațiilor ministrului Tîlvăr, raportul privind dronele care au căzut în Delta Dunării indică că acestea au fost lovite de apărarea antiaeriană ucraineană și nu au vizat teritoriul României.
În plus, ministrul a precizat că expertizele tehnice legate de fragmentele ridicate de la cele două locații au fost finalizate și că raportul a fost înaintat Parchetului General pentru a fi inclus în dosarul deschis, conform procedurilor legale.
”Informaţiile din dosar duc la concluzia că dronele au fost lovite de apărarea antiaeriană a Ucrainei în atacuri asupra portului Izmail şi au intrat într-o evoluţie necontrolabilă în vecinătatea ţintei, ceea ce a determinat pătrunderea accidentală a spaţiului aerian naţional şi căderea acestora în proximitate, pe teritoriul României”, a transmis ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.
”Teritoriul României nu a fost vizat”
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a continuat să detalii importante cu privire la incidentele care au speriat atât cetățenii, cât și autoritățile, în care drone rusești au căzut pe teritoriul României.
Oficialul a declarat că nu au fost observate intenții ostile în niciuna dintre situații, subliniind totodată că teritoriul României nu a fost vizat, impactul având caracter accidental.
”Nu am sesizat intenţii în niciuna din aceste situaţii, teritoriul României nu a fost vizat, impactul fiind de natură accidentală”, a declarat ministrul.
Acesta a menționat că că dronele nu au fost detectate de sistemele de supraveghere și avertizare timpurie din cauza mai multor factori specifici oricărui sistem radar. Printre acestea se numără limitările legate de înălțimea mică la care zburau, mișcarea necontrolată și ecranarea generată de teren, cât și de infrastructura portuară a Ucrainei.
În cadrul aceleiași intervenții, Tîlvăr a dezvăluit că impactul dronelor a fost fără explozie, deoarece acestea nu erau echipate cu dispozitive de luptă active. De asemenea, a precizat că incidentele nu au cauzat pagube materiale sau victime, un alt indiciu că nu ar fi fost provocate intenționat.
Prezentarea oficială a raportului de către ministru s-a datorat grupului senatorilor USR, care a solicitat clarificări clare și transparență cu privire la prăbușirea dronelor rusești pe teritoriul României și pregătirea țării în contextul evenimentelor desfășurate la granița Ucrainei.