Minerva i-a oferit un plic misterios Elenei Udrea înainte de condamnare. Ce mesaj i-a transmis astroloaga

de: Ana Trotea
11 03. 2025
Minerva i-a oferit un plic misterios Elenei Udrea înainte de condamnare. Ce mesaj i-a transmis astroloaga

Înainte ca Elena Udrea să fie condamnată și să ajungă în spatele gratiilor, celebra astroloagă Minerva i-a oferit un plic misterios, conținând un avertisment legat de viitorul său. Gabriela Dima, cunoscută sub pseudonimul Minerva, și-a construit de-a lungul anilor o reputație prin previziunile sale, iar multe dintre acestea s-au dovedit surprinzător de exacte.

Unul dintre cazurile care au stârnit curiozitatea publicului este avertismentul transmis Elenei Udrea, cu puțin timp înainte ca aceasta să fie condamnată. Minerva a susținut că a încercat să o pună în gardă pe fostul ministru, însă mesajul său nu a fost luat în serios.

Predicția care nu a fost ascultată

Cu două luni înainte de moartea sa, Minerva a dezvăluit într-un interviu că a analizat harta astrală a Elenei Udrea și a descoperit că aceasta urma să traverseze o perioadă extrem de dificilă. Conștientă de pericolul iminent, astroloaga i-a trimis fostului ministru un plic sigilat, prin intermediul unei cunoștințe.

„I-am trimis într-un plic, țin minte, prin cineva, la Buzău, astrograma. Nu știu dacă a ajuns la ea, femeia mi-a spus că i-a dat-o, dar că nu crede în așa ceva. Și atunci am zis că nici pe mine nu mă interesează, dar oricum o să facă pușcărie. Și asta a fost”, a declarat Minerva în emisiunea 40 de întrebări de la Kanal D.

Conținutul avertismentului era clar: Elena Udrea urma să fie trădată de oamenii puternici din jurul ei, în special de bărbații pe care îi considera aliați. Un nume important menționat de Minerva a fost cel al generalului Florian Coldea, fost prim-adjunct al Serviciului Român de Informații.

„Nu știu dacă putea să evite pușcăria, dar poate nu se băga în matrapazlâcurile în care s-a băgat. Iar aici vorbim deja de linia din spate, de statul în stat, care știm foarte bine că există și am văzut cum acționează.

Ați văzut scandalul Coldea, cum a izbucnit și cum a fost. Se pare că printre oamenii care lucrau cu ea era și acest general,” a mai spus Minerva.

Relația tensionată dintre Elena Udrea și Florian Coldea

În trecut, Elena Udrea și Florian Coldea au avut o relație apropiată, însă lucrurile s-au schimbat radical în timp. După condamnarea sa, Udrea l-a acuzat pe Coldea că ar fi avut un rol important în destabilizarea sa și în orchestrarea deciziei judecătorești care a trimis-o în închisoare.

Minerva, care și-a dedicat viața studiului astrologiei și interpretării evenimentelor viitoare, s-a stins din viață lăsând în urmă numeroase previziuni care au uimit publicul. Avertismentul transmis Elenei Udrea este doar unul dintre exemplele care au atras atenția, iar faptul că fosta ministră nu a ținut cont de el ridică multe semne de întrebare.

Astroloaga a încercat să o prevină, însă mesajul său a rămas neascultat, iar soarta Elenei Udrea s-a împlinit exact așa cum prevăzuse Minerva.