Minerva, despre cum vor fi afectate zodiile de intrarea lui Jupiter în Gemeni. Nativul Săgetător, pregătit să se afirme din 25 mai

de: Ioana Bucur
22 05. 2024

Un nou eveniment astrologic va avea efecte surprinzătoare asupra celor 12 nativi ai zodiacului. Horoscopul acestei săptămâni a fost prezentat și explicat de Minerva, renumitul astrolog. Ce surprize li se pregătesc zodiilor în următoarele zile.

Intrarea lui Jupiter în Gemeni aduce schimbări importante

Intrarea lui Jupiter în zodia Gemeni, pentru prima oară în mai bine de un deceniu, ce va avea loc în noaptea de 25 spre 26 mai, va aduce schimbări importante pentru nativii celor 12 semne ale zodiacului.

„În noaptea de 25 spre 26 mai, Jupiter părăsește semnul Taurului și după 12 ani intră în semnul Gemenilor. Se spune că Jupiter, planeta expansiunii, în Gemeni este în cădere și luptă adesea să găsească perspectiva în semnul experienței imediate.

Totuși, Gemenii forțează confruntarea cu propria umbră, adverarul nostru cel mai de temut, acea latură pe care nu o cunoaștem din noi, de care ne este frică. Timp de un an, Jupiter va fi în Gemeni, va inspira noi idei, alianțe și conștientizări” – a explicat Minerva, potrivit Wownews.

Horoscop Minerva până pe 26 mai 2024

Berbec

Perioada următoare va aduce o doză de claritate pentru nativii Berbec. Sunt sfătuiți să primească noi responsabilități și se profite de noul rol.

Taur

Odată cu intrarea lui Jupiter în Gemeni, cei născuți în zodia Taur vor deveni centrul atenției. Este momentul să își facă noi planuri.

Gemeni

Cei născuți în zodia Gemeni își descoperă adevărata vocație. Găsesc soluții pentru probleme ce îi macină de ceva timp.

Te-ar putea interesa și: Zodiacul perechilor. Ce nu suportă partenerul în funcţie de zodie. Lucrurile care îl deranjează foarte mult

Rac

Este momentul ca nativii Rac să înflorească, mai ales pe plan profesional. Se anunță schimbări importante pentru ei.

Leu

„Luna mai aduce o infuzie de energie neașteptată în Taur, în casa a X-a a carierei. Cu entuziasmul vine și furia neliniștii, o expansiune rapidă, un potențial ce trebuie fructificat. Pe măsură ce energia Taurului îl întâmpină profesional, Pluto din Vărsător face aspecte benefice cu Neptun și gruparea de planete din Gemeni în casa mediului social în care Leul se învârte”, a explicat astrologul.

Fecioară

Următorul an va fi unul marcant pentru nativii Fecioară. Odată cu intrarea lui Jupiter în Gemeni, se va lansa într-un tur de forță care va dura mai bine de un an în casa a X-a a carierei, a ambiției și a afirmării publice.

Balanță

„A văzut adesea lumea din perspectiva altuia sau a acționat ca o oglindă a celorlalți, dar planeta ego-ului și a sinelui se află în domiciliu în casa relațiilor de orice fel. Asta semnalează o revenire sănătoasă a tuturor acestor relații. Trebuie să se angajeze în noi moduri de a relaționa. Totul este menit să fie o provocare.”

Scorpion

Scorpionii sunt sfătuiți să treacă de la teorie la practică și să înceapă să aplice lecțiile pe care le-au învățat în ultima perioadă.

Săgetător

„Este pregătit să se afirme și să domine prin rigurozitate, doar că nu poate face acest lucru singur. Asistă la o nouă redistribuire de forțe în ceea ce privește colaboratorii și iubirea. Luna Plină din semnul lor îi pune într-o lumină provocatoare. Va fi văzut așa cum nu a fost niciodată.”

Te-ar putea interesa și: Cu cine este compatibilă zodia Berbec. Nativii care se înțeleg din priviri și leagă o relație frumoasă

Capricorn

Cu Marte – planeta focului, a energiei și a dorinței – în casa a IV-a familiei, rădăcinilor și a temeliei psihologice, nativii Capricorn sunt sfătuiți să nu judece și să acționeze în funcție de circumstanțele date.

Vărsător

„Trecerea lui Jupiter în Gemeni ar putea avea de-a face cu o proprietate imobiliară sau chiar cu unul dintre copii, dar va aduce o mare schimbare în viața personală. Dacă stă să se gândească un moment, va recunoaște că a fost pregătit pentru asta. Este o invitație să-și reconsidere viața pornind de la șansă. Nu trebuie să rateze șansa.”

Pești

Intrarea lui Jupiter în Gemeni declanșează transformarea unor sentimente puternice în idei, în discuții și schimbări neașteptate.

Te-ar putea interesa și: 5 zodii binecuvântate de divinitate să facă mulți bani. Nu se tem să-și asume riscuri, sunt ași în afaceri