Mihai Trăistariu, care câștigă sute de mii de euro din turism, îl invită pe Robert de Niro să-și deschidă un hotel și în România: ”Avem potențial”. Ce a pățit în Bulgaria EXCLUSIV

de: Simona Ecovoiu
16 04. 2024

Vestitul actor de la Hollywood își inaugurează două hoteluri de lux, pe litoralul Mării Negre, în Bulgaria, în calitate de co-proprietar al unei mari companii. La aflarea veștii, Mihai Trăistariu, implicat în turismul de pe litoral, și-a exprimat regretul că starul Robert de Niro nu a investit și în România. Solistul ne-a vorbit despre turismul din Bulgaria, aflat la extreme. Ne-a povestit și despre una dintre experiențele trăite, în vacanță, la vecinii noștri.

Mihai Trăistariu: ”Nu diferă foarte mult turismul din Bulgaria de cel din România”

Mihai Trăistariu a fost adesea pe litoral bulgăresc, la concerte, așa că este la zi cu punctele forte ale vecinilor noștri, în turism. De departe, ei se străduiesc să atragă cât mai mulți turiști din întreaga lume:

”Nu diferă foarte mult turismul din Bulgaria, de cel din România, și, aici, la noi, avem hoteluri de lux, de cinci stele, și am fost șocat de ospitalitate, de lux. Am cântat și la cinci stele, anul trecut, de Revelion, în Bulgaria. Când ai multe stele trebuie să te lupți să le păstrezi, să te ocupi, să ai valet, la intrare, un manager care te așteaptă la ușă, toți angajații sunt numai zâmbete, ei sunt instruiți să te primească, camerele trebuie să fie perfecte, fără o zgârietură, totul e ca o bomboană. Au stațiunea Nisipurile de Aur, dar nu e fabuloasă, comercianții de acolo trag de tine, au învățat câteva cuvinte pentru toți turiștii străini. Acolo, zic, la intrarea în localuri: ””Hai la noi!””, în românește, te duci, căci ești impresionat, deci știu să-și atragă clienții”, spune Mihai Trăistariu, în exclusivitate pentru Playtech Știri.

Prin ce experiență neplăcută a trecut Mihai Trăistariu, în Bulgaria, la Albena?

Mihai Trăistariu ne-a vorbit și despre o altă experiență, de data asta, deloc plăcută, trăită în Bulgaria, în timp ce se afla cazat la un hotel de trei stele:

”Am fost invitat să cânt, acum vreo doi ani, la un hotel din Albena, nu aveai ce mânca la micul-dejun. Era foarte cald, prin luna august. Erau atâtea muște pe masă, am vrut să mănânc măcar niște fructe, dar bâzâiau și pe pepenele feliat. Deci, și ei au, după cum vedeți, ceva probleme. Mâncarea loc nu este mai bună decât a noastră”.

Citiți și: 10 filme cu Robert de Niro pe care trebuie să le vezi. Legendarul actor a redefinit peliculele cu mafioți la Hollywood

Ce spune despre decizia lui Robert de Niro de a-și deschide două hoteluri în Bulgaria?

Vestea că Robert de Niro, starul de la Hollywood, își deschide două hoteluri de lux, la Marea Neagră, în Bulgaria, la Sofia și la Varna, la 100 de kilometri de Vama Veche, a făcut înconjurul lumii. Mihai Trăistariu este însă de părere că el ar putea investi, pe viitor, și în România:

”Robert de Niro a ales Bulgaria, pentru că e peste România, ca notorietate în turism, sunt mai preocupați, dar nu știe că și aici avem potențial. Sau poate că a avut o oportunitate, acolo a găsit terenul. Și-a găsit terenul, l-a luat. Poate că i-a convenit poziția, că e la malul mării, și a făcut acolo. Dar, dacă cineva îl suna din România și îi spunea; ””Hai aici!””, sigur făcea aici”, a mai menționat Mihai Trăistariu, exclusiv pentru Playtech Știri.

Robert De Niro a câștigat două premii Oscar, pentru rolurile din ”Raging Bull” și ”The Godfather Part II”.  A fost căsătorit de două ori și are șapte copii. Cu actuala iubită, Tiffany Chen, are o fetiță, Gia Virginia Chen-De Niro, în vârstă de un an.

Citiți și: Mihai Trăistariu, spaima concurenței, în sezonul estival 2024. Cât costă să dormi, pe Litoral, în paturile lui? ”Am și o ofertă pentru cei în luna de miere” EXCLUSIV

Mihai Trăistariu câștigă sute mii de euro, din turism, în fiecare vară. Cât costă cazarea, în 2024?

Solistul Mihai Trăistariu, care a dat lovitura și în turism, nu a majorat tariful, pentru cele șase apartamente, pe care le deține, în Mamaia Nord. În fiecare an, el câștigă în jur de 30.000 de euro, din această afacere:

”N-am scumpit încă, am învățat din mers că e concurență mare. Apartamentele sunt în Mamaia Nord, dar am decis să las prețul la jumătate, las prețurile jos, ca să ocup rapid toate locurile. Deja sunt rezervări, pentru o treime din locuri. Un apartament, în aprilie și în mai, costă 200 de lei, pe noapte, în iunie este 250 de lei, în iulie și august este 350 de lei, iar în septembrie tariful este de 250 de lei pe noapte”, ne-a mai zis Mihai Trăistariu, pentru Playtech Știri.