Mihai Stoica a anunțat măsuri speciale la meciul FCSB – Dinamo și nu se teme de răscoala fanilor de la CSA Steaua. ”Vom aduce sportivi, dar nu de la șah”
Mihai Stoica este convins că nu vor exista probleme de securitate la meciul FCSB – Dinamo, programat pe stadionul Ghencea, deși între fanii celor două echipe există o mare rivalitate, iar suporterii de la CSA Steaua au anunțat că nu sunt de acord ca partida să se dispute pe această arenă. Oficialul formației lui Gigi Becali a anunțat măsuri speciale la partida de pe data de 22 iulie.
Mihai Stoica a anunțat măsuri speciale înaintea partidei FCSB – Dinamo, programată pe stadionul Ghencea
Mihai Stoica este încrezător că nu vor fi probleme la meciul FCSB – Dinamo. Reprezentanții jandarmeriei au avut deja discuții cu șefii de galerii ai celor două echipe, dar și cu cei de la CSA Steaua care sunt nemulțumiți că partida se joacă pe stadionul din Ghencea. Oficialul formației FCSB spune că și clubul care îl conduce va lua măsuri speciale.
„Nu vor fi stewarzi cu o constituție astenică, ci vom avea sportivi, în principal, care vor reprezenta firma de pază. Nu vom aduce sportivi de la șah, de asta să fiți siguri. Cred că meciul va fi foarte bine organizat. Unul dintre șefii stewarzilor de la firma de pază este finul meu, Iulian Ioniță, dublu campion național de box, un om foarte cunoscut și foarte respectat în toate mediile din București.
Vă garantez că nu vor fi probleme. În Jandarmerie sunt și trupe speciale. Cu trupele speciale nu poți să te bați…”, a declarat Mihai Stoica.
Oficialul FCSB susține că nu mai are nicio emoție că partida se va juca pe stadionul din Ghencea și a spus că s-au luat toate avizele și mai lipsește doar semnătura pe contractul de închiriere. Oficialii CSA Steaua au cerut garanții că eventualele pagube provocate de suporteri vor fi achitate integral.
„Orice pagubă se va produce o vom plăti. Vom juca pe Ghencea fără niciun fel de discuție. Ne vom angaja să achităm absolut tot ce se va întâmpla, dacă se va întâmpla”, a mai spus MM la Orange Sport.
În presă au apărut informații că se solicită suma de un milion de euro drept garanție în cazul în care suprafața de joc din Ghencea ar fi deteriorată atât de mult la finalul partidei încât ar fi nevoie de înlocuirea ei.