Mihai Rotaru vrea „să-l dea afară” pe Mihai Stoica. „Este manipulare, nu are ce să caute acolo”. Cum a reacționat managerul FCSB
Mihai Rotaru este supărat că Mihai Stoica pune presiune pe arbitri și adversari din postura de analist TV. Patronul formației CS Universitatea Craiova a făcut cerere la Federația Română de Fotbal și este convins că managerul echipei lui Gigi Becali creează un avantaj formației FCSB prin aparițiile sale din emisiunile postului Orange TV.
Mihai Stoica, răspuns ironic pentru patronul de la CS Universitatea Craiova
UPDATE 21.02.2023 – Mihai Stoica a răbufnit după atacul lui Mihai Rotaru și susține că memoriul pe care patronul de CS Universitatea Craiova l-a depus la Federația Română de Fotbal este o aberație.
„Nu l-am văzut intervenind pe la Comedy Central, deși ar fi fost perfect acolo. În rest a vorbit peste tot. N-ai cum să susții o asemenea aberație. Oare mă lasă să am pagină de Facebook? Măcar la emisiunile de Champions League pot să particip, să îmi etalez cunoștințele? Ce înseamnă asta? Colaboratori la emisiunile de profil sunt de ani de zile în România”, a răbufnit managerul formației FCSB la Orange Sport.
Mihai Rotaru nu-l mai vrea pe Mihai Stoica la televizor, în postul de analist.
Mihai Stoica colaborează cu postul Orange TV din anul 2021. Este al doilea contract cu acest post, al managerului FCSB. Aparițiile lui au stârnit rumoare în fotbalul românesc, mai ales în ultima perioadă în care a criticat dur arbitrajele, dar l-a și apărat pe Malcom Edjouma în momentul în care francezul l-a lovit dur pe Igor Armas de la FC Voluntari.
Mihai Rotaru nu este de acord cu faptul că Mihai Stoica lucrează la un post de televiziune, care deține drepturi pentru meciurile din SuperLiga României, și de unde poate presiune pe arbitri și adversari. Clubul CS Universitatea Craiova a făcut o adresă oficială la Federația Română de Fotbal, pe această temă, dar, deocamdată, nu a primit niciun răspuns.
„Nu avem niciun meci cu Meme Stoica. Am spus părerea noastră, am spus și părerea altora care activează în fotbal. Dacă mă întrebați, niciun conducător de club nu ar avea ce să caute ca angajat permanent, analist TV, la o emisiune cu profil sportiv. Nu este drept pentru celelalte competitoare.
Ai un instrument în plus, pe care celelalte competitoare nu îl au. Federația trebuie să intervină aici. Este un avantaj care i se face FCSB-ului. Pentru că poate să spună orice prostie care va fi preluată imediat preluată de toată lumea. Automat, asta este manipulare”, a spus Mihai Rotaru, pentru Fanatik.
Mihai Rotaru mai spune că niciun angajat de club din Superligă nu ar trebui să lucreze în paralel ca expert TV. Vrea să verifice și în statut ca să vadă dacă aparițiile lui Mihai Stoica nu intră în contradicție cu regulamentele din fotbalul românesc.
„Nu merge. Facem și noi analize TV și ne ținem partea echipei noastre. El nu are cum să fie obiectiv. Noi am ridicat problema la FRF cu foarte mult timp înainte. Dar nu s-a făcut nimic deocamdată.
O să verificăm statusul acestei inițiative la ceea ce înseamnă federație. Pentru că ar trebui introdus în regulamente, ceea ce înseamnă Ligă. Tocmai că este greu cu el, de asta luăm măsuri”, a mai spus finanțatorul Craiovei.
FCSB și CS Universitatea Craiova s-au întâlnit duminică în etapa cu numărul 26. Partida s-a terminat la egalitate: 1-1. Malcom Edjouma și autogolul lui Iulian Cristea au decis soarta duelului.