Mihai Pleșu, sub control judiciar. Fiul filosofului Andrei Pleșu, suspect de trafic de droguri

de: Iorgu Ianusi
07 04. 2019

Mihai Pleșu, fiul filosofului Andrei Pleșu, este suspect într-un dosar de trafic de droguri și a fost plasat în noaptea de sâmbătă spre duminică sub control judiciar.

Reținut în urma unor descinderi, alături de alte șapte persoane, Mihai Pleșu a fost apoi eliberat, dar trebuie să se prezinte săptămânal la poliție și are interdicția de a părăsi Capitala. El se va afla sub control judiciar cel puțin 60 de zile, cum a decis Tribunalul Iași, care instrumentează cauza.

În cazul altor patru suspecți s-a decis impunerea arestului la domiciliu iar o suspectă se află, de asemenea, sub control judiciar, potrivit agenției Mediafax.

Mihai Pleșu, acuzat că planta și vindea cannabis

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că Mihai Pleșu avea în București o plantație de cannabis, pe care o creștea împreună cu un alt bărbat, vizat și el în dosar.

Vânzarea se făcea în apartamentul lui Mihai Pleșu, cannabisul fiind ascuns fie în casă, fie în mașină.

Codul pentru fiecare gram de cannabis era „1 minut”, spun sursele judiciare citate de agenția de știri.

„De exemplu, când Mihai Pleșu era sunat de către consumatori, aceștia spuneau că vin la el „pentru 15-20 de minute”, ceea ce însemna că vor să cumpere 15-20 de grame de cannabis.

Pe de altă parte, sursele spun că iubita lui Mihai Pleșu s-a prezentat la DIICOT București cu copilul pe care îl are cu Mihai Pleșu, dar procurorii nu au audiat-o. Ar urma să fie invitată la o dată ulterioară pentru lămuriri la sediul DIICOT.

Cum se apără suspecții

Avocata lui Mihai Pleșu a susținut că drepturile clientului său ar fi fost încălcate în timpul audierilor, că acuzațiile nu sunt decât declarații făcute de câțiva martori și că acestea nu se bazează pe un flagrant.

„Este o persoană bolnavă, nu există boli inventate, sunt boli de cinci ani de zile, a suferit două infarcturi miocardice, are o stenoză și un stent pe o arteră a inimii, este hipertensiv, a reclamat acest lucru încă de la 6.30 dimineața, până la ora 3 dimineața, când a fost condus în centru pentru arestații preventiv, el nu a mâncat absolut nimic, a fost lăsat să se întindă abia la ora 22.30, deci de la 6 dimineața până la ora 22.30 nu a avut posibilitatea să stea întins. A solicitat o salvare în sediul BCCO și nu i s-a permis, i s-a refuzat acest lucru. I s-a spus că poate beneficia de îngrijiri medicale la sediul arestului.”

Sandra Grădinaru, avocata lui Mihai Pleșu

Mihai Pleșu a fost ridicat vineri de anchetatori și a fost inițial reținut pentru 24 de ore. Apoi, instanța a decis plasarea acestuia sub control judiciar pentru două luni.