Mihai Pascu, derapaj halucinant în direct, la TV. Pe cine nu iartă tatăl criminalului de la 2 Mai: „Pregătiți-vă de război! Da?”
După primele declarații făcute în fața jurnaliștilor, în urmă cu puțin timp, Mihai Pascu vine cu acuzații explozive privind nedreptățile care s-au comis la adresa sa. Tatăl lui Vlad Pascu amenință că lucrurile nu vor rămâne așa cum sunt în prezent, evidențiind cu această ocazie mai multe nereguli care au loc în România. Pe cine amenință bărbatul?
Mihai Pascu postează într-o postură de ”victimă”
Tatăl lui Vlad a vorbit pentru prima dată în fața jurnaliștilor, în urmă cu trei zile, atunci când a recunoscut că familia sa se află într-o situație dezastruoasă, cu fiul și fosta nevasta la închisoare, în timp ce el se află sub control judiciar.
„Este un dezastru pentru noi. Ce pot să spun? Este un dezastru pentru noi toţi, nu numai pentru mine.
Mă pun de cele mai multe ori şi, sigur, nu pot schimba scaunul cu părinţii acestora. Am trei copii, ştiu ce înseamnă asta. (…) Acest copil a greşit, a greşit foarte mult”, a declarat tatăl lui Vlad Pascu.
Aceasta este prima declarație a bărbatului după ce, timp de două luni, atenția presei a fost focusată pe acest caz ce îi implică pe toți membrii familiei Pascu.
Din păcate, ”miracolul” regretului nu a durat prea mult, căci de curând, Mihai Pascu a oferit alte noi declarații derutante, arătându-se înverșunat pe sistem.
Pe cine vrea Mihai Pascu să se răzbune?
Mihai Pascu a făcut declarații controversate într-o apariție recentă la postul de televiziune România TV. Printre mărturisirile sale, acesta a adus acuzații la adresa „sistemului”, sugerând că există probleme semnificative care sunt ținute ascunse de către mass-media.
Bărbatul a îndemnat publicul să se „pregătească de război”, subliniind că există alte probleme majore, în afara subiectelor mediatizate în mod obișnuit și care au legătură cu familia sa.
Acesta a făcut referire la faptul că împrumutul recent de 3 miliarde de euro contractat de România are o dobândă de 8%, iar românii vor fi afectați de o creștere a dobânzilor la bănci de 1%. El a exprimat nemulțumirea cu privire la faptul că aceste aspecte nu au fost suficient de mediatizate și au fost eclipsate de atenția acordată subiectelor personale.
„Pregătiți-vă de război! Da? Sunt alte și alte probleme pe care televiziunile le ascund. Ideea este că împrumutul României de acum de 3 miliarde este cu 8% dobândă! Și, separat de asta, români, aveți de dat la bănci 1% dobândă mai mare de-acum încolo! Și totul a fost ascuns cu imaginea lui Pascu. Beizadeaua!”, a afirmat Mihai Pascu.
”Toate televiziunile au sărit pe mine”
În continuare, tatăl lui Vlad Pascu se arată indignat de faptul că I s-a reținut permisul de conducere după ce a intrat cu scuterul în jurnaliștii care îl asaltau din toate părțile. Bărbatul atrage atenția asupra acestor nedreptăți comise de autoritățile române și promite că lucrurile nu vor rămâne așa.
”La poliția rutieră eu personal m-am dus atunci cu scuterul, nu s-a autosesizat poliția! Mi-am cerut scuze domnului Ceaușescu și, separat de asta, nu înseamnă că eu nu rămân fără permis. Poate un an de zile, dacă nu mai mult. Pentru ce? Doar pentru o nebunie din momentul respectiv când toate televiziunile au sărit pe mine?”, a mai explicat Mihai Pascu.
Tatăl lui Vlad Pascu se plânge și de lipsa deptului la viață personală Mihai Pascu nu a mai rezistat și a declarat jurnalistei care l-a abordat pe stradă că lucrurile nu sunt deloc bine în ceea ce privește dreptatea și justiția în România. El a povestit că este asaltat și urmărit din toate părțile, dar nu are niciun drept să protesteze sau să facă ceva pentru a se apăra în acest caz.
”Mi-au pus piedică pe scări. N-ați văzut treaba asta! Dvs, cei din presă! Dar n-ați văzut asta! Nici când m-au înghesuit pe scări, iarăși nimeni nu a văzut nimic. Mi-a fost lovit cotul, vedeți că am imagini. Nu vreau să numesc că ar fi aiurea, da?
Mi-a apărut pe post numărul de telefon, casa în care locuiesc… Am avut drone în curte. Am avut și dronă care a picat în curte! Eu pot să-mi permit să chem poliția în momentul de față? Îmi pare foarte rău. Ați văzut vreodată poliția că mă însoțește când ies din tribunal? Credeți-mă, mi-au furat niște biciclete… nu mi-a găsit poliția bicicletele, le-am găsit eu” a povestit, în plină stradă, Mihai Pascu, surprins de o jurnalistă România TV.