Mihai Mărgineanu, decizie radicală. Nimeni nu știa că a făcut asta
Mihai Mărgineanu a profitat de ridicarea stării de urgență, implicit a regulilor de deplasare în afara țării, și dus a fost. Acum, e plecat de acasă de o lună și s-a obișnuit cu lipsa concertelor. „Am auzit că în țară merge din ce în ce mai rău.”
Mihai Mărgineanu, plecat de acasă de o lună. Artistul se află acum pe o barcă în Grecia
Mihai Mărgineanu a profitat de ridicarea stării de urgență și a plecat din România, dar pentru o scurtă vacanță, care s-a transformat într-o lună de cutreierat. „Am auzit că în țară merge din ce în ce mai rău și că mi s-au anulat din nou câteva concerte”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.
Obișnuit cu lipsa concertelor, Mărgineanu a hotărât că totul este după muncă și răsplată, așa că, după starea de urgență prelungită, a plecat la soare. Acesta și-a făcut bagajul și și-a cumpărat bilete de avion imediat ce zborurile au fost reluate parțial. Însă, deși se află departe de casă, vedeta este la curent cu tot ce se petrece în România.
„Eu conduc, eu comand, eu execut”
„Sunt plecat de acasă cam de o lună. Am plecat în Spania via Sofia, pentru că zborurile din România către Spania erau interzise în detrimentul total al Aviației Române, deși autocarele și trenurile mergeau către Vest absolut normal. Din Madrid am plecat acum două zile, în zbor cu Iberia către Atena, completând formularul-cerință al autorităților grecești și nu am fost vreo secundă lezat de măsurile spaniolilor sau ale grecilor.
Acum, sunt undeva pe mare pe o barcă mică lângă familia mea aventuroasă. Eu conduc barca, eu comand, eu execut. Ieri seara am cinat pe insula Idra – este plin de turiști, dar total lipsită de rusi, chinezi și americani, iar noi patru eram singurii români printre greci”, a scris cântărețul pe Facebook.