Mihai Gâdea, anunț surpriză la Antena 3. Ce se întâmplă de azi la postul TV

de: Năstase Mirabela
10 05. 2021

Mihai Gâdea, directorul postului Antena 3, a anunțat ieri că televiziunea de știri o să lanseze, de azi, prima emisiune în parteneriat cu CNN.

Mihai Gâdea, anunț surpriză la Antena 3

”Mă bucur să vorbesc despre o dublă premieră care va avea loc mâine. Cine nu iubește media, informația, să înțeleagă dimensiunea în care CNN vine în România.

Mihai Gâdea: Cea mai spectaculoasă mișcare de pe piața media a ultimilor 30 de ani
Și vine cu cea mai spectaculoasă mișcare de pe piața media a anului și a ultimilor 30 de ani probabil.

Mâine, de la ora 18, dublă premieră. Publicul va putea să vadă un program de news așa cum nu a existat în România, ci doar în SUA.

La ora 18, News Hour CNN este un program de știri interne și externe”, a spus Mihai Gâdea, duminică seara, la emisiunea Punctul de Întâlnire, de la Antena 3.

”Le respect pe celelalte televiziuni”

Tot Mihai Gâdea a mai anunțat:

”De mâine, cei care iubesc secțiunea digitală, pe site-ul www.antena3.ro, va exista o secțiune specială cu știri de peste tot din lume.

Pentru prima oară, CNN are emisiune în România.

De mâine, noi îi vom informa pe oameni într-o manieră spectaculoasă, să urmărească până la urmă ce e important într-o zi. (…).

Când urmărești standardele, criteriile, verifici această informație, cred că nu există fără îndoială șansa să te poți înșela. Dacă urmărești toate criteriile pe care noi le avem în a selecta știrile, cred că nu te poți înșela”, a mai spus directorul postului TV.

”Cea mai mare dorință a mea este ca cei de acasă să fie câștigați. Respect pe celelalte televiziuni de știri, însă ceea ce se va întâmpla mâine, nivelul din România, va fi dincolo de tavan.

Chiar dacă sună bombastic, este o revoluție ca o rețea de televiziune, așa cum e CNN, să vină în România, e un câștig pentru public și înseamnă și încredere în România.

Pentru mine, e unul din cele mai importante momente profesionale, îmi doresc ca publicul de acasă să vadă niște jurnaliști care strălucesc când oferă lucruri de valoare”, a precizat Mihai Gâdea.

Ce a spus Mihai Gâdea despre orientarea politică a postului”

În ce privește orientarea politică pe care o va avea Antena 3, Mihai Gâdea a ținut să lămurească și acest aspect.

”De mâine, de la 6 dimineața, la Antena 3 vor fi mai multe știri și mai puțină discuție.

Din punct de vedere al orientării politice, nu există orientare politică. Cei care se vor uita de mâine, vor avea informație, news”, a conchis Mihai Gâdea.