Mihai Bendeac, cel mai bogat om din TV. Câți bani a câștigat în ultimii ani, Andreea Esca doar visează la asta
Mihai Bendeac și-a câștigat popularitatea atât pe scenă, dar mai ales pe micul ecran. De câțiva ani actorul este într-o permanentă colaborare cu Antena 1. De la show-urile de comedie realizate de el și până la emisiunea ”iUmor”, Mihai este nelipsit. Asta înseamnă, spun gurile rele, că a și câștigat pe măsură. Așa o fi?
Mihai Bendeac, vedeta Antenei 1, și câștigurile sale
Colaborarea actorului Mihai Bendeac cu Antena 1 a început în urmă cu câțiva ani buni. La acel moment actorul propunea un show de comedie, în care principala temă era parodierea celebrităților. Ușor, ușor, Mihai Bendeac a început să câștige popularitate printre telespectatorii Antena 1.
A urmat un alt moment, inedit, în care Mihai Bendeac propunea o serie de spectacole de teatru, comedii mai ales, aduse pe micul ecran. Proiectul a rezistat pentru puțin timp, apoi a urmat un serial de comedie cu rezulate bune.
Astfel a venit momentul în care actorul a trecut în partea cealaltă, ca și jurat în cadrul show-ului ”iUmor”. Și astăzi îl regăsim în această postură, și se pare că îi priește acest statut. Cum era de așteptat s-a pus problema câștigurilor lui Mihai Bendeac de când se află în ograda Antena 1.
Conform unor surse, se pare că 2019 și 2020 i-au adus sume consistente actorului, fiind considerat cel mai bine plătit. Datele apărute în declarația de avere a tatălui acestuia, ne spune că Mihai Bendeac în acești doi ani a câștigat aproximativ 200.000 de euro. Banii i-ar fi donat actorul tatălui său, Dănuț Bendeac, conform declarației de avere a acestuia.
Mai bine la încasări ca Andreea Esca
Dacă e să facem un calcul sumar, am constata că lunar Mihai Bendeac a încasat aproximativ 16.000 de euro, ceea ce nu e de neglijat. Am putea spune, ironic, că Mihai a câștigat mai mult dcât Andreea Esca.
Datele la care facem referire se întind pe o perioadă destul de lungă. Este vorba de perioada dintre anii 2016- 2020, și la un calcul total Mihai Bendeac i-a donat tatălui său aproximativ 308,000 de euro.
După ce și-a publicat memoriile, Mihai Bendeac surpindea prin faptul că dona o parte din câștiguri către spitalele de copii. După sucesul cărții, aproximativ 100.000 de euro din vânzări artistul i-a donat, urmând să mai doneze alți 100.00 către alte spitale.
”Am şi eu un băiat care vrea să se facă actor!”
Cariera actorului a început în urma unor întâlniri providențiale, cum le numește Mihai. După ce a reușit în teatru, pasul următor a fost televizunea, în 2013 cu show-ul ”iComedy”.
”E un om absolut minunat şi îi sunt recunoscător pe viaţă, lui şi domnului Gelu Colceag! La un moment dat, i-am zis mamei că o să mă fac actor şi ea, săraca, s-a dus la o casă de bilete de la un teatru, mai exact de la Teatrul de Comedie şi le-a spus: „Am şi eu un băiat care vrea să se facă actor!”.
Aşa am ajuns la teatru şi absolut uluitor este faptul că prima întâlnire cu George Ivaşcu a avut loc la două săptămâni distanţă, în cabina în care eu stau, de ani de zile, la Teatrul de Comedie. Şi, culmea, în acest moment joc cu domn’ profesor în spectacolul „Revizorul”, unde stăm amândoi în cabina respectivă, ceea ce e absolut fascinant şi foarte emoţionant! M-a pregătit pentru teatru!”, a povestit Mihai Bendeac.