Mihaela Borcea, decizie riscantă deși medicii i-au interzis să facă asta. A vrut să se afle direct de la ea: “Am din nou probleme”
Fosta soție a lui Cristi Borcea și-a schimbat complet viața după ce a renunțat la afacerile familiei. Mihaela Borcea profită la maximum de timpul ei liber, pe care îl împarte între România și SUA. Doar că, după ce s-a întors din America, vedeta a luat o decizie radicală și a plecat alături de iubit în Austria, la schi, deși medicii i-au interzis să facă asta.
Ce se întâmplă cu Mihaela Borcea
Mihaela Borcea a plecat sâmbătă, 6 aprilie 2024, la schi, în Austria, pe riscul său, fără acordul medicului. Fosta nevastă a lui Cristi Borcea a recunoscut, în premieră, că a suferit un accident groaznic pe pârtie, chiar înainte de divorțul de tatăl copiilor ei, din cauza căruia a rămas cu probleme mari la ligamente.
„Am aproape piciorul rupt, ligamentele încrucișate sunt în piuneze. Am mai avut o operație, dar am din nou probleme. Probabil ligamentul nu a ținut. Medicii nu mi-au dat voie să schiez, dar îmi voi pune orteza. Am avut o intervenție chirurgicală și la menisc, acum câțiva ani. Mi s-a spus și acum că trebuie să mă operez. Dar știu cum a fost după prima intervenție, am crezut că mor, mi-a fost foarte greu. Și tot foarte greu m-am recuperat”, a declarat Mihaela Borcea pentru Cancan.
Accidentare pe pârtie chiar înaintea divorțului de Cristi Borcea
Potrivit vedetei, s-a accidentat grav pe pârtie, chiar înaintea divorțului de Cristi Borcea: „Tot la schi am pățit-o. Nu m-am concentrat prea bine, era exact în perioada dinaintea divorțului, când aveam și alte probleme. Am căzut… Schiul nu mi-a sărit, mi s-a întors genunchiul. Plângeam și coboram așa. Nu am vrut să mă aducă cu ambulanța, de ambițioasă ce sunt. Cădeam, iar mă ridicam, pentru că-mi sărea genunchiul. Îmi place mult să schiez. Nu mă mai aventurez decât pe pârtii normale. Oamenii pot trăi cu asta, dar trebuie să ai mușchiul foarte bine dezvoltat. În America, zilnic am fost la sală”.
Mihaela Borcea are planuri mari în 2024, fiind, în opinia ei, anul schimbărilor pentru ea: „Acum am mai mult timp pentru mine. Am zis că anul acesta e vremea schimbărilor. Normal că mi-e bine, acum simt și eu că trăiesc. Voi merge pe relaxare, mă voi ocupa mai mult de sănătatea mea. Mă ocup și de casă. Mă bucur că am lăsat ceva în spate. Privesc cu drag când mă uit în urmă, realizările și contribuția mea. Mă regăsesc în tot ce am făcut”.