Mia Khalifa, lovitură după reacția făcută despre războiul din Israel. A fost concediată

de: Corina Oprea
11 10. 2023

Mia Khalifa a primit una dintre cele mai grele lovituri pentru cariera sa de succes. Vedeta din filmele pentru adulți a fost concediată, după ce a făcut declarații controversate despre război. Ce proiect important a pierdut actrița și ce mesaje antisemite a transmis.

Mia Khalifa susține Palestina

Războiul din Israel este unul dintre cele mai comentate subiecte ale momentului. Atacurile sângeroase care au loc impresionează o lume întreagă și au ajuns și la urechea actorilor din filmele pentru adulți.

Mia Khalifa a comentat, în mai multe rânduri, ce se întâmplă în Palestina, după ce Israelul a atacat la rândul lui. Deși Hamasul a fost cel care a declarat război și a provocat haos în statul-inamic, actrița de origine libaneză și-a exprimat sprijinul pentru palestinieni.

Fosta actriță a mărturisit că toată omenirea ar trebui să fie de partea palestinienilor și i-a acuzat, indirect, pe israelieni. De aici, situația a scăpat de sub control și comentariile au curs la postările sale din mediul online.

„Power To The People”

„Dacă puteți privi situația din Palestina și nu sunteți de partea palestinienilor, atunci sunteți de partea greșită a apartheidului, și istoria va arăta acest lucru în timp.”, au fost unele dintre mesajele controversate ale fostei actrițe de filme pentru adulți.

În altă intervenție, ea i-a încurajat pe membrii Hamas să „rotescă telefoanele și să filmeze orizontal”. Ieșirile ei publice au atras o mulțime de reacții negative ale fanilor, care au ținut să-i amintească faptul că palestinienii ar fi criticat-o aspru dacă își desfășura meseria de actriță în țara lor.

„Din cauza fostei tale ocupații și a opiniilor tale actuale și deschise cu privire la servitutea matrimonială netradițională, nu ai fi foarte bine acceptată în Palestina. Ar fi bine să stai în America”, a scris un utilizator din social media.

Mia Khalifa, concediată de la Playboy

Părerile instigatoare la ură ale Miei Khalifa nu au trecut neobservate. Compania Playboy, cu care fosta actriță de filme pentru adulți avea un contract profitabil, a anunțat că nu vrea să mai colaboreze cu aceasta.

Te-ar putea interesa și: ”Mami, ajută-mă”. O fetiță de 12 ani și-a sunat mama în timpul atacurilor din Israel: ”Este o durere de nedescris”

Compania a explicat că decizia a fost luată în urma declarațiilor controversate ale vedetei. Deși mereu au încurajat libera exprimare și nu i-a obligat pe angajații lor să își spună părerea despre diferite subiecte, reprezentanții spun că nu pot accepta instigarea la ură.

„Dragă comunitate, vă scriem astăzi pentru a vă anunța decizia noastră de a înceta relația Playboy cu Mia Khalifa, inclusiv ștergerea canalului Playboy al Miei de pe platforma noastră de creatori.

În ultimele zile, Mia a făcut comentarii dezgustătoare și condamnabile, celebrând atacurile Hamas asupra Israelului și uciderea bărbaților, femeilor și copiilor nevinovați.

La Playboy, încurajăm exprimarea liberă și dezbaterea politică constructivă, dar avem o politică de toleranță zero față de discursul instigator la ură. Ne așteptăm ca Mia să înțeleagă că cuvintele și acțiunile ei au consecințe”, au transmis reprezentanții Playboy.

De ce nu are Mia Khalifa un iubit

Mia Khalifa a ieșit, de câteva luni, dintr-o relație de lungă durată. Actrița din filmele pentru adulți este de atunci singură și nu a reușit să se mai apropie de niciun bărbat. O stresează gândul că nu are pe nimeni și îi este frică să cunoască pe cineva.

Te-ar putea interesa și: Ana Baniciu și Edy Kovacs au anulat luna de miere. Decizia luată după sperietura trasă în Israel: „Nu ne mai dorim nimic”

De mai bine de șase ani, aceasta nu ar mai fi avut nicio întâlnire cu un bărbat, de pe vremea de când era cu fostul ei iubit. Are așteptări mari de la viitorul partener, dar încă nu știe ce vrea, exact, de la acesta. Nu știe ce simte și trece printr-o perioadă dificilă.

„Am fost monogamă convinsă pentru o vreme, am ieșit dintr-o relație de lungă durată acum câteva luni. Este dificil să ieși la întâlniri, dar nici nu am încercat. Sunt… nu știu la ce mă aștept, nu am mai intrat în zona de dating de cam șase ani”, a declarat vedeta.