Meteo. Revin ninsorile în România, ce temperaturi crunte vom avea la început de martie

de: Ștefan R. Apostol
05 03. 2021

Într-un material anterior vă anunțam că începând de astăzi, până luni, pe 8 martie, vom avea vreme rece. Fenomenele extreme se vor resimți în aproape toată țara. În urmă cu aproximativ 10 minute, mai exact la ora 10:00, ANM a emis o atenționare de vreme rea. Noul buletin meteo este valabil, începând ee astpzi, și până mâine, pe 6 martie. Avem parte de Cod Galben în aproape toată țara.

ANM a emis un Cod Galben pentru toată țara

În această dimineață, la ora 10:00, ANM a dat publicității o avertizare de Cod Galben valabil în aproape toate regiunile țării. Avertizarea de Cod Galben a intrat astăzi, 5 martie, în vigoare, și este valabilă până mâine, 6 martie, la ora 16:00.

Zonele care au intrat sub incidența acestei avertizări de Cod Galben sunt Maramureș, Moldova, Transilvania, Oltenia, Muntenia și Dobrogea. În zonele de vest, nord-vest și în estul țării vom avea parte de ninsori. În Oltenia, Muntenia și Dobrogea ANM anunță că vor fi precipitații mixte.

”Vremea se va răci accentuat, la început în nordul și nord-vestul țării, iar sâmbăt, pe 6 martie,  și în celelalte regiuni. Astăzi vom avea parte de precipitații în nordul, vestul și centrul țării. Sâmbătă fenomenele vor fi mai ales în sud. În zonele joase de relief vor fi ploi, ce se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare.

La munte vor fi mai ales ninsori și se va depune strat nou de zăpadă,. Vntul va avea intensificări cu viteze în general de 60-90 km/h, viscolind temporar zăpada. Intensificări ale vântului se vor înregistra și în restul teritoriului, cu viteze în general de 45-55 km/h și, trecător, 70 km/h.”, spune ANM.

Fenomene extreme și la munte în acest weekend

O altă avertizare de tip Cod Galben a fost emisă tot astăzi, dar pentru zonele de munte din teritoriu. Începând de astăzi și până mâine la ora 16:00, la munte vor fi ninsori moderate cantitativ și viscol.

Zone afectate de aceste fenomene extreme sunt Carpații Orientali și Carpații Meridionali. ANM anunță că la munte va ninge moderat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent, la început în nordul Carpaților Orientali, apoi mai ales în Carpații de Curbură și estul Carpaților Meridionali. Vântul va avea intensificări cu viteze de 70…90 km/h, iar la peste 1700 m, rafalele vor depăși 100 km/h și va fi viscol, iar vizibilitatea va fi redusă.

Deși suntem la început de primăvară, se pare că fenomenele extreme de vreme rea încă se vor resimți pe tot teritoriul României. Începând cu data de 8 martie temperaturile revin la valori pozitive, ulterior ajungând și până la 11 grade celsius.