Meteo. Ninsori abundente în România! Zonele îngropate de nămeți deja VIDEO

de: Popescu Oana
28 04. 2021

Da, mai sunt câteva zile până la Paște, dar iarna nu se dă bătută și un nou episod de iarnă adevărată a avut loc în centrul țării. Prin urmare, în mai multe zone din județele Covasna și Harghita, îndeosebi în Pasul Oituz, situat la limita cu județul Bacău, azi ninge abundent.

Meteo. Ninsori abundente în România!

Conform Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov (DRDP), ninge cu abundență în nord-estul județului Covasna, pe DN 11, în zona Pasul Oituz și DN2D, la limita cu județul Vrancea. Mai mult, s-a depus un nou strat de omăt în mai multe zone din Harghita, în special în zonele înalte din nordul județului.

De precizat este că drumarii intervin cu utilaje de deszăpezire pe DN13B, în județul Harghita, pe DN2D, în județul Covasna.

Potrivit aceleiași surse, pe DN13B, între km 10+000-32+000 Praid-Borzont din județul Harghita, carosabilul este acoperit cu zăpadă frământată de 1-2 cm, iar pe celelalte drumuri din regiune se circulă pe carosabil ud.

”Ninge în judeţul Harghita, lapoviţă şi ninsoare la Bâlea, în judeţul Sibiu, ninge în zona Oituz din judeţul Covasna, precum şi pe DN2D Târgu Secuiesc-Ojdula, tot în judeţul Covasna”, au spus reprezentanții Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov.

Aceștia îi sfătuiesc pe șoferi să nu circule în aceste zone în cazul în care au apucat să își schimbe cauciucurile de iarnă cu cele de vară.

Cum va fi vremea azi în România

Pentru ziua de 28 aprilie, ANM a emis o nouă avertizare de tip nowcasting, valabilă pentru mai multe județe din România. Vor fi precipitații și temperaturi scăzute, iar această avertizare este în vigoare pentru toată ziua.

De asemenea, fenomenele preponderente sunt de ceață care reduce vizibilitate sub 200 m, izolat 50 m. Mai mult decât atât, temperaturile scăzute vor fi resimțite în jumătatea nordică a țării, în rest fiind apropiate de cele normale pentru acest interval.

Precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, iar cantitățile vor fi local excedentare. Ele se vor resimți în zonele de munte, în vestul țării, iar fenomenul de precipitații va fi accentuat în nord-vestul extrem. În rest, va fi apropiat de cel normal la această dată, probabil local deficitar în nord-est.

În zona de sud-est a țării, cerul va fi noros, cu precipitații și vreme mohorâtă. În Muntenia și Moldova, valorile termice se anunță mai scăzute pentru perioada la care ne raportăm, fiind, de asemenea, și precipitații. Și în nordul Moldovei, și în Bucovina, vor fi valori termice scăzute, iar la munte vântul bate cu 70 km/h la rafală.