Meteo ianuarie 2022. Temperaturi complet neobișnuite în termometre
Meteo ianuarie 2022. Ultima zi din an, din punct de vedere meteo, nu aduce vești bune. Cel puțin 17 județe sunt sub avertizare de Cod Galben astăzi, anunță ANM. Cât despre cum va fi vremea în prima parte a anului 2022, ANM anunță variații de temperatură neobișnuite pentru perioada prognozată.
Avertizare de Cod Galben pentru ultima zi din 2021
Veștile din punct de vedere meteo pentru astăzi, 31 decembrie, nu sunt tocmai cele mai bune. În această dimineață ANM a emis mai multe avertizări de Cod Galben pentru aproximativ 17 județe din țară.
În mare parte, avertizarea de Cod Galben are în vedere fenomene de ceaţă care determină scăderea vizibilităţii local sub 200 m și intensificări ale vântului care la rafală vor depăși temporar 90-100 km/h. Averitzările sunt valabile de la prima oră a zilei, și până în jurul orei 12:00, după cum urmează:
- Județul Brăila;
- Județul Ialomiţa;
- Județul Argeş;
- Județul Buzău;
- Județul Prahova;
- Județul Teleorman;
- Județul Dâmboviţa;
- Județul Caraş-Severin;
- Județul Hunedoara;
- Județul Gorj;
- Județul Bacău;
- Județul Galaţi;
- Județul Vrancea;
- Județul Vaslui;
- Județul Olt;
- Județul Dolj;
- Județul Vâlcea.
În toate aceste județe ANM anunță ceață ce determină scăderea vizibilității sub 200 m, asociată cu chiciură si pe arii restranse burnita care favorizeaza depuneri de polei. Alerta meteo mai anunță în zonele montane, intensificări ale vântului care la rafală vor depăși temporar 90-100 km/h, și transport de zăpadă care va determina scăderea vizibilității.
Meteo ianuarie 2022. La început de an temperaturi mai ridicate
Prognoza meteo ianuarie 2022 anunță în mai toate regiunile temperaturi mai ridicate pentru perioada prognozată, în primele zile ale anului viitor. Așa se face că, în Banat temperaturile în perioada 1-5 ianuarie vor fi de 6 și 9 grade. Ulterior, valorile diurne vor scădea spre valori în jurul a 5 grade în medie, în perioada 7 – 9 ianuarie.
Progonoza meteo ianuarie 2022 pentru zona Crișanei arată medii în jurul a 8 grade în perioada 31 decembrie- 3 ianuarie. Ulterior, vremea va intra
într-un proces de răcire, astfel încât maximele vor coborî spre 4 grade.
În Transilvania, prognoza meteo ianuarie 2022 vine cu temperaturi mai ridicate. Datele ANM anunță pentru primele 2 zile din an valori de 3-4 grade, apoi treptat acestea vor crește până spre 6-7 grade, în medie, în 3 ianuarie. Ulterior, tendința maximelor va fi de scădere, astfel încât pe 9 ianuarie vor fi în medie 1-2 grade.
În Maramureș, începutul de an, conform prognozei meteo ianuarie 2022, aduce o vremea mai caldă, cu valori de 3-4 grade, ulterior ajungând chiar la 6 grade în medie, în 3 ianuarie. Ulterior, temperaturile maxime vor scădea de la o zi la alta, astfel că la sfârșitul primei săptămâni din 2022 valorile vor fi de 1-2 grade.
Meteo ianuarie 2022. Vreme caldă în Moldova și Dobrogea
În Moldova, la începutul anului, prognoza meteo anunță temperaturi de 6 grade, în medie, între 2 și 3 ianuarie, ulterior tendința acestora este de scădere până spre medii în jurul a 1 grad în perioada 7-9 ianuarie.
În sud-estul țării, prognoza meteo ianuarie 2022 anunță valori mai ridicate. Astfel că, în Doborgea se vor înregistra 5-6 grade în primele zile, iar pe 3 ianuarie termometrele vor înregistra 8 grade. După 3 ianuarie, vremea se va răci, astfel că temperaturile maxime vor coborî spre 4 grade în perioada 7 -9 ianuarie.
Sudul țării cu 10 grade în primele zile din 2022
Prognoza meteo ianuarie 2022 vine cu vești bune pentru sudul țării. În Muntenia, între 1 și 3 ianaurie, ANM anunță cel puțin 10 grade în termometre, ulterior valorile vor scădea, astfel că în intervalul 7 – 9 ianuarie, media maximelor va fi de 4-5 grade.
În Oltenia vremea va fi caldă pentru începutul de an. Se vor înregistra temperaturi de 8.-9 grade în perioada 1 ianuarie -3 ianuarie. Ulterior vremea se va răci, astfel că, în perioada 7 -9 ianuarie media maximelor va ajunge la 4-5 grade.
Vremea la munte în primele zile din 2022
Meteo ianuarie 2022. În prima parte a anului, la munte vremea se va încălzi ușor, cu temperaturi spre 2 grade, apoi tendința este de scădere până spre -3, -2 grade în perioada 7 -9 ianuarie.
Minimele vor fi spre -2 grade între 2 și 3 ianuarie, iar ulterior vor scădea până spre -7, -6 grade, în perioada 7- 9 ianuarie. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată pe tot parcursul acestor prime zile.