Meteo ANM. Iarna revine în România! Zonele unde va ninge viscolit
Meteo ANM. Iarna revine în România, deși săptămâna a început cu temperaturi plăcute, iar precipitațiile câștigă tot mai mult teren. Vremea se strică însă chiar de azi în toată țara, fiind așteptate și ninsori în anumite zone. De asemenea, și vântul va avea intensificări la muntem la altitudini mari, iar nebulozitatea va persista.
Iarna revine în România
Prognoza meteo ANM indică o revenire puternică a iernii. De azi, vremea se va strica în toată țara, iar la munte va ninge viscolt. Mai exact, de azi, în sudul, estul şi centrul ţării, cerul se anunță a fi mai mult noros şi, mai ales ziua, pe arii relativ extinse, sunt anunțate ploi.
Ninsorile vor predomina în zona de munte, fiind local mai consistente în Carpaţii Meridionali, iar în Transilvania, izolat, sunt anunțate precipitaţii mixte.
În celelalte regiuni, cerul se anunță a fi temporar noros şi doar izolat se vor semnala precipitaţii slabe. De asemenea, se va manifesta cu putere și vântul, cu intensificări la altitudini mari în Carpaţii Meridionali, acolo unde rafalele depăşesc 70-80 km/h, iar zăpada va fi viscolită. Sunt anunțate intensificări temporare, cu viteze mai mici şi în celelalte masive montane, dar și în sudul Banatului, vestul Olteniei şi pe alocuri în regiunile sud-estice.
Valorile termice maxime vor încadra în general între 5 şi 12 grade Celsius, iar cele minime vor fi de la minus 6 grade în depresiunile intramontane și până la 6 grade Celsius pe litoral. Va fi ceaţă în cursul nopţii. În Capitală, va fi un cer mai mult noros și temporar va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat, iar maximele vor fi de 10-11 grade Celsius, iar cele minime vor fi de 3-4 grade Celsius.
Ceață persistentă
Administraţia Naţională de Meteorologie anunță că mâine, 23 februarie, va persista nebulozitatea în vestul, nordul şi centrul ţării, iar local se vor semnala precipitaţii mai ales sub formă de ploaie, iar în zonele montane şi submontane vor predomina ninsorile.
Mâine, valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale în regiunile intracarpatice, uşor mai ridicate în celelalte regiuni. Maximele se vor încadra între 4 şi 11 grade Celsius, iar cele minime vor fi între minus 6 şi 3 grade Celsius. Capitala va avea parte de condiții de ploi slabe de scurtă durată, cu maxime de 9-10 grade Celsius și minime de circa 0 grade.
Joi, 24 februarie, se vor semnala tot ploi, pe arii relativ restrânse în centru şi est şi cu totul izolat în rest. La munte sunt prezente precipitaţii mixte.
Vântul suflă slab şi moderat, având unele intensificări în regiunile sud-estice. Temperaturile maxime sunt cuprinse între 3 şi 12 grade Celsius, iar cele minime, între minus 7 şi 2 grade Celsius. În București sunt anunțate temperaturi maxime în jur de 10 grade Celsius și minime de 0-2 grade Celsius.