Meteo 30 aprilie – 2 mai. Temperaturile ‘sar în aer’. Unde vor fi 25-30 de grade Celsius

de: Năstase Mirabela
28 04. 2021

Dacă azi am asistat la ninsori în anumite regiuni ale țării precum județele Harghita și Covasna, iată că meteorologii anunță o încălzire bruscă a vremii, cu valori termice care vor atinge chiar și 30 de grade în sudul țării.

Meteo 30 aprilie – 2 mai. Temperaturile ‘sar în aer’

Meteorologii anunță că vremea se va încălzi începând de joi, iar valorile termice care se vor înregistra de Paște vor depăși de 25 de grade C, atingând chiar și valori de 30 de grade. Așadar, pentru cei care doreau să afle cum va fi vremea de Paște 2021, veștile sunt bune, întrucât acest weekend va fi unul însorit.

Mai mult decât atât, meteorologul ANM, Mihai Huștiu, a spus la Digi24 că aceste zile pe care le traversăm se caracterizează prin valori termice cu aproximativ trei grade sub normalul perioadei și că luna aprilie din acest an o să intre, probabil, în clasamentul celor mai reci luni de aprilie din istoria măsurătorilor meteo, ”probabil pe locul 3 sau 4”.

Ca și exemplu, azi dimineață au fost minus 2, minus 3 grade C în Moldova, iar stratul nou de zăpadă care s-a depus a fost de 5-6 cm.

Motivul pentru care cresc brusc temperaturile

Însă potrivit meteorologului Mihai Huștiu, vremea se va încălzi semnificativ zilele următoare, explicând și motivul pentru care se produce o astfel de creștere bruscă a temperaturilor:

”Va veni o masă de aer cald din Nordul Africii, astfel că la sfârșitul săptămânii se vor depăși 25 de grade în multe zone. Duminică vor fi 30 grade Celsius în sud, ceea ce înseamnă temperaturi mai ridicate cu 7 – 8 grade față de normalul perioadei”.

Cu toate acestea, în Deltă și pe litoral, vremea va fi mai rece, maximele termice ajungând la 17 – 19 grade.

”Iarna trebuie să se încheie cu aceste ultime fenomene meteo din Harghita. De joi temperaturile încep să crească„, a mai adăugat meteorologul.

Amintim că azi, în județele Covasna și Harghita a fost iarnă în toată regula, întrucât a nins abundent încă de dimineață, iar traficul rutier a fost îngreunat.

Vremea ANM în săptămâna 26.04.2021 – 03.05.2021

Meteorologii ANM au anunțat pentru acest interval că valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestei perioade, în jumătatea nordică a țării, iar în rest, acestea vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

De asemenea, regimul pluviometric va fi local excedentar în zonele montane, în regiunile vestice, însă mai ales în nord-vestul extrem. În restul teritoriului, regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, posibil local deficitar în nord-est.