Meteo 22-24 aprilie 2021. Ce se întâmplă cu vremea în acest weekend
Vremea continuă să se încălzească atât în România, cât și în restul continentului. Cerul va fi însorit în numeroase zone, iar temperaturile vor ajunge în sudul țării chiar și la 22 de grade Celsius.
Informații meteo 22-24 aprilie 2021. Detalii despre cum va fi vremea în acest weekend
La noapte, cerul va fi plin de nori în regiunile intracarpatice și pe arii restrânse va ploua slab. La munte, la altitudini înalte, vor fi precipitații mixte, iar vântul va sufla slab și moderat. Minimele vor fi cuprinse între un grad și 8. Joi, 22 aprilie, se mai încălzește și putem spune că temperaturile încep să se apropie de normalul perioadei. În nord-vest va ploua, iar în restul teritoriului cerul o să fie variabil.
Se va înnora accentuat după-amiaza și seara, când local apar averse însoțite de tunete și fulgere. Izolat, vor fi condiții de grindină. La munte, vântul va avea intensificări și vor fi precipitații mixte. Maximele zilei vor fi între 12 și 19 grade Celsius.
În București, joi continuă să se încălzească. Norii vor fi prezenți și este posibil să avem parte din nou de averse și descărcări electrice, dar termometrele vor arăta o maximă de 21 de grade Celsius. Vineri, 23 aprilie, vor fi condiții de ploi slabe, dar vremea rămâne caldă. Vom avea în jur de 19 grade Celsius, iar minima va fi de 6 grade Celsius.
Vremea la munte în weekend
La munte mai cresc temperaturile. Cerul va avea înnnorări accentuate, iar în a doua parte a zile și seara, de-a lungul intervalului, vor fi averse de ploaie cu tunete și fulgere. În Carpații Meridionali și Occidentali și la altitudini înalte vor fi precipitații mixte, iar izolat condiții de ceață.
- Sinaia – 9
- Predeal – 13
- Păltiniș – 7
- Stâna de Vale – 8
Prognoza pentru zilele de sâmbătă și duminică, 24 – 25 aprilie 2021
La nivelul țării, sfârșitul de săptămână începe cu temperaturi maxime cuprinse între 12 șo 14 grade Celsius prin Moldova, Transilvania, Maramureș, Banat, Crișana. În restul țării, acestea urcă spre 15-17 grade Celsius. Precipitații slabe se vor înregistra prin Maramureș și nordul și sudul Moldovei. Duminică, maximele ajung la valori cuprinse între 15 și 17 grade Celsius, cu 10-11 grade prin zonele montane. Se anunță ploi doar prin Dobrogea.