Meseria pe care și-a ales-o fata Ralucăi Moianu: ‘A avut medie peste 9’. Din ce vrea să facă bani mulți
Raluca Moianu are toate motivele să fie mândră de fiica ei, Mara. Tânăra de 17 ani are un trup de zeiță și un chip de păpușă, având toate atuurile pentru a devenit un model de succes. Cu toate că mama ei a crezut că se va îndrepta spre medicină, adolescenta a ales altă profesie. Despre ce este vorba.
Ce meserie și-a ales Mara, fiica Ralucăi Moianu
Fiica Ralucăi Moianu visează să devină un avocat de succes. Deși, până de curând, fosta prezentatoare a emisiunii „Iartă-mă” a crezut că adolescenta va da la Medicină, iată că Mara Ancuța, fiica ei, s-a decis să se orienteze spre o altă meserie:
„Mara trece în clasa a-XII-a. Nu a luat premiu, dar a încheiat anul școlar cu medie foarte bună, peste 9. Între timp, s-a răzgândit, nu mai dă la Medicină, așa cum plănuise, ca să îi calce tatălui său pe urme.
S-a decis să dea la Drept, ca să devină avocat sau notar. Sper să intre și să-și aleagă ea ce dorește. Eu o sprijin indiferent de ce va alege să facă!”, a declarat Raluca Moianu, în exclusivitate pentru ego.ro.
Pe lângă rezultatele excepționale pe care le are la învățătură, fiica Ralucăi Moianu are toate atuurile fizice necesare pentru a fi confundată cu un fotomodel. Recent, Mara a participat la un concurs de Miss în cadrul liceului său.
„22 de tineri frumoși la concursul de Miss&Mister 2019, Colegiul național I.L.Caragiale. Frumoasa mea a avut curajul să se înscrie, a muncit mult ca să iasă dansul perfect și și-a ales de la Eli Lăslean o rochie de seară splendidă. Bravo, Mara! Locul 3, în seara asta. Pentru mine tu ești oricum cea mai frumoasă!”, a felicitat-o mama ei, pe rețelele sociale.
Se întoarce Raluca Moianu la TV?
Raluca Moianu a devenit cunoscută publicului din România datorită faptului că a fost prezentatoarea celebrei emisiuni „Iartă-mă” la TVR. Vedeta a mărturisit că duce dorul platourilor de filmare și nu ar refuza un proiect tv ofertant, care să i se potrivească.
„Eu prezint acum, în fiecare vineri, o emisiune la Radio Gold FM, am invitați și psihologi, care răspund la întrebările ascultătorilor, dar, recunosc, mi-e tare dor și de televiziune. La TVR am prezentat ”Iartă-mă!”, ultima ediție a fost în 2009.
Apoi, în 2011, am fost gazda show-ului ”Perechea Potrivită”, tot la TVR, iar în perioada 2011-2012, am prezentat ”Găsește-mi familia”, la Kanal D. Am 10 ani de când nu mai fac televiziune.
Dar, țin și cursuri de public speaking. Mai exact, predau cursuri de comunicare și de imagine adresate profesioniștilor din diverse domenii”, a completat vedeta pentru sursa citată.