Mesajul primit de Gina Pistol, după nunta cu Smiley. Nu i-a picat deloc bine vedetei de la Antena 1
O locație desprinsă parcă din basme, momente emoționante, o mireasă și un mire ce păreau mai îndrăgostiți ca oricând, nunta celor două vedete a fost, fără doar și poate, evenimentul anului în showbiz-ul românesc. Cu toate că a fost asaltată de felicitări și urări frumoase, au existat și unele excepții. Ce mesaj a primit Gina Pistol, la scurt timp după ce a devenit, oficial, soția lui Smiley.
Ce mesaj a primit Gina Pistol după nunta cu Smiley
A trecut mai puțin de o săptămână de la momentul în care Gina Pistol și Smiley au spus cel mai frumos și emoționant DA din viața lor. Cele două vedete au devenit, oficial, soț și soție.
Evenimentul, la care au participat cele mai cunoscute nume din muzică și televiziune, a stârnit un val uriaș de interes, oamenii analizând cu atenție fiecare detaliu, de la verighetele alese de cuplu până la rochia miresei și surprizele pregătite pentru invitați.
Smilei și Gina Pistol trăiesc de mai mulți ani o frumoasă poveste de dragoste. În ciuda faptului că sunt mereu în lumina reflectoarelor, au ales să păstreze discreția, bucurându-se de relația lor departe de ochii străinilor. Au fost iubiți, apoi au devenit părinți, logodnici și acum sunt soț și soție. O poveste desprinsă parcă din povești. Există, însă, și nemulțumiți, persoane care nu au vrut să rateze ocazia de a trimite o săgeată otrăvită spre cuplu.
Un exemplu este mesajul primit de Gina Pistol după nunta cu Smiley. Un cârcotaș a lăsat un comentariu răutăcios pe o platformă de social media, susținând că prezentatoarea „Chefi la cuțite” nu ar merita ca soț un bărbat așa „cuminte” precum artistul.
„Nu-l meriți! O femeie cu un trecut ca al tău nu merită un bărbat cuminte ca el!”, a ținut să îi transmită un internaut.
Te-ar putea interesa și: Smiley, fotografie emoţionantă alături de Josephine, de 1 iunie! Imaginea pe care toţi fanii o aşteptau
„A fost un vis frumos care s-a derulat parcă prea repede”
Gina Pistol era în al nouălea cer după superbul eveniment. Duminică, 28 mai, vedeta Antena 1 le-a mulțumit tuturor celor le-au fost alături la nuntă, celor care au participat la organizarea evenimentului și tuturor fanilor care au trimis mesaje emoționante.
„Nunta noastră a fost un vis frumos care s-a derulat parcă prea repede, dar pe care sigur nu-l vom uita niciodată! Astăzi sigur mi-l amintesc și durerea de picioare de după orele de dans, și răgușeala de după orele de cântat, gustul dulce de bezea al tortului alb pe care îl simt încă ș i toate mesajele pline de emoție pe care le primim din toate parțile! Gata cu “se mărită Gina mea!”, de acum, urmează cel mai frumos “Acasă” pentru noi trei! Nu-mi vine sa cred că pot rupe listele și desfășurătoarele și că va amuți (sper) și grupul de organizare de nuntă. Așa e: Sau mai avem ceva de făcut???
Mulțumim tuturor și fiecăruia în parte pentru susținere, pentru prezență, pentru mesaje, pentru căldură și dragostea pe care ni le-ați trimis. Suntem norocoși că ne avem, ca VĂ avem și că ne putem bucura de un moment așa important din viata noastră alături de atât de multe suflete bune! Vă iubim!”, a scris Gina Pistol în mediul online.
Te-ar putea interesa și: Probleme mari pentru Gina Pistol și Smiley după nuntă. Vedeta a filmat totul și a făcut anunțul pe internet