Mesajul lui Volodimir Zelenski pentru jurnalista rusă care l-a umilit pe Vladimir Putin la un post de televiziune din Rusia. Ce i-a transmis
O scenă care va rămâne în memoria a milioane de cetățeni a avut loc , în urmă cu câteva ore, în cadrul unui post de televiziune din Rusia, după ce o jurnalistă a intrat în timpul știrilor pentru a opri dezinformarea populației și pentru a-l acuza pe Vladimir Putin. Ulterior gestului său curajos, președintele ucrainean i-a transmis Marinei Ovsianikova un mesaj de mulțumire pentru intervenția sa.
Cum l-a înfruntat Marina Ovsianikova pe Vladimir Putin
Cu un curaj rar întâlnit, o jurnalistă de la Pervîi Canal (Channel One), a intrat în direct, în timpul știrilor, cu o pancartă pe care scria că oamenii sunt mințiți, fiind sfătuiți să intervină pentru a opri războiul. Prin apariția sa neașteptată, Marina Ovsianikova a dorit să oprească dezinformarea populației și propaganda rusească.
Din păcate, la știri, cetățenilor le sunt furnizate informații diferite de cele legate de război, fiind ținuți la distanță de ceea ce se întâmplă în jurul lor. Astfel, aceasta a intrat în timpul transmisiunii și a strigat „Opriți războiul”, în timp ce afișa pancarta pe care era scris: „Nu războiului. Opriți războiul! Nu credeți în propagandă. Aici sunteți mințiți”.
Jurnalista și-a justificat gestul prin intermediul unei înregistrări și le-a cerut oamenilor să protesteze și să nu se lase mințiți. Aceasta a subliniat că drama rămasă în urma războiului nu va putea fi ștearsă nici după zece generații, iar toate aceste nenorociri, jurnalista îl consideră pe Vladimir Putin singurul vinovat.
Mesajul lui Volodimir Zelenski pentru jurnalistă
Filmulețul care a imortalizat apariția jurnalistei a devenit viral, ajungând inclusiv la Volodimir Zelenski, care a fost impresionat de gestul femeii. Acesta a ținut să-i mulțumească public atât jurnalistei, cât și celorlalți ruși care luptă pentru încetarea războiului.
„Sunt recunoscător acelor ruşi care nu încetează să încerce să transmită adevărul, care luptă împotriva dezinformării şi spun fapte reale prietenilor şi familiilor lor, şi personal acelei femei care a mers în studioul Channel 1 cu o pancartă anti-război”.
Președintele ucrainean i-a încurajat pe toți cei care mai cred în pace și libertate să protesteze și să nu se lase mințiți de propaganda rusească.
„Celor cărora nu le este frică să protesteze. Atâta timp cât ţara ta nu este complet închisă de restul lumii, transformându-se într-o Coreea de Nord uriaşă, trebuie să lupţi, nu trebuie să-ţi ratezi şansa”, a spus Zelenski.
ONG-ul care are în vedere drepturile omului „OVD-Info” a transmis că imediat după gestul său rebel, jurnalista a fost arestată și condusă într-o secție de poliție din Moscova. Potrivit unei noi legi care incriminează răspândirea „știrilor false” despre armata rusă, femeia ar putea fi condamnată până la 15 ani de închisoare.
Urmărește intervenția jurnalistei ruse în timpul știrilor: