Melania Trump, singura Prima Doamnă din istorie care a pozat fără haine. Cât de bine arăta soția lui Donald Trump la începutul anilor 2000
La 54 de ani, Melania Trump se menține la aceeași siluetă care a consacrat-o. Fosta Primă Doamnă a Americii se mândrește cu trecutul ei de fotomodel și nu îi este rușine de perioada în care poza nud. Dacă unele persoane publice ar da orice să facă uitate acele fotografii, soția lui Donald Trump a adus vorba despre ele, pe rețelele de socializare.
Melania Trump, despre perioada în care a pozat nud
În timp ce Donald Trump se pregătește să candideze din nou la alegerile prezidențiale din SUA, soția sa a scris o carte pe care o promovează. Recent, fosta Primă Doamnă a Americii a postat pe rețelele de socializare un videoclip cu ea din tinerețe și a spus că este mândră de perioada în care a pozat goală.
”De ce sunt mândră de munca mea ca model nud? Întrebarea este: de ce a ales mass-media să se focuseze pe modul meu de a celebra corpul uman într-o ședință foto de modă? Nu mai suntem în stare să apreciem frumusețea corpului uman? De-a lungul istoriei, maeștrii artiști au venerat corpul uman, evocând emoții profunde și admirație. Ar trebui să ne onorăm trupurile și să îmbrățișăm tradiția atemporală de a folosi arta ca mijloc puternic de exprimare”, a scris Melania Trump, pe platforma X.
Soția lui Donald Trump a făcut un pictorial nud în anul 1995, iar fotografiile respective au apărut într-o revistă pentru bărbați, în format tipărit. Până în 2016, când Trump a candidat prima dată la alegerile prezidențiale, acele fotografii nu existau pe internet, însă New York Post a făcut rost de ele și le-a publicat.
Și-a început cariera de model la 16 ani
Melania a crescut în orașul Sevnica, Slovenia, unde tatăl ei, Viktor Knavs, lucra în industria auto, iar mama ei, Amalija, era creatoare de modele de haine pentru copii. A început să studieze arhitectura și designul la Universitatea din Ljubljana, dar a renunțat la facultate după un an pentru a urma o carieră în modelling.
Și-a început cariera de model la vârsta de 16 ani, iar la 18 ani a semnat un contract cu o agenție din Milano, Italia. În anii ’90, s-a mutat în capitalele modei din Europa, precum Paris și Milano, și a colaborat cu designeri de renume. În 1996, s-a mutat la New York, unde a lucrat pentru agenții importante și a apărut pe coperțile unor reviste cunoscute precum Vogue, Harper’s Bazaar, InStyle, Glamour și Vanity Fair.
Melania l-a cunoscut pe Donald Trump în 1998 la o petrecere din New York, iar cei doi s-au căsătorit în 2005 într-o ceremonie fastuoasă la Palm Beach, Florida. Rochia de mireasă a Melaniei, creată de Christian Dior, a fost extrem de mediatizată la acea vreme.
În afara activităților din domeniul modellingului și rolului de Primă Doamnă, Melania a avut și inițiative în afaceri. În 2010, a lansat o linie de bijuterii pentru QVC, precum și o linie de produse pentru îngrijirea pielii. Totuși, după ce soțul ei a devenit președinte, ea a renunțat la aceste activități.
După ce Donald Trump a pierdut alegerile prezidențiale din 2020, Melania s-a retras din viața publică și a fost o prezență discretă în mass-media. În prezent, soțul ei candidează din nou la prezidențiale, iar Melania se pregătește să își lanseze cartea autobiografică.