Mega Image, anunț pentru cei de peste 65 de ani. Ce poți primi acasă, dacă suni la acest număr
Mega Image vine cu o veste îmbucurătoare pentru vârsnici. Potrivit ultimelor măsuri luate de autorități pentru a limita răspândirea virusului mortal, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani intră, începând de astăzi, în carantină. Astfel că, lanțul de supermarketuri se alătură inițiativelor de voluntariat în lupta împotriva noului coronavirus și alocă linia telefonică „Sună Mega!”, pentru a oferi suport și pentru a proteja categoria de risc maxim a infectării cu COVID-19, dar și pe cei din jur.
Mega Image preia non-stop comenzile de la persoanele peste 65 de ani
Noile măsuri impuse pentru a rupe lanțul infecțiilor cu temutul virus afectează aproape 3,6 milioane de persoane de peste 65 de ani. Autoritățile locale trebuie să recunoască care sunt aceste persoanele și să le asigure sprijin. În acest scop, cumpărăturile în această perioadă de criză medicală fără precedent se vor face online!
Compania Mega Image a alocat linia telefonică specială „Sună Mega!”, la care pot apela persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, dar și cele cu dizabilități, care au nevoie de alimente și de alte produse. Astfel, pe toată perioada stării de urgență, aceștia pot suna la numărul de telefon 0800.410.900, care poate fi apelat gratuit, non-stop. Operatorii din call-center vor prelua apelurile vârstnicilor, iar produsele vor fi livrate de voluntarii ONG-urilor.
„În aceste momente dificile, ne dorim să sprijinim cât mai mult oamenii care au cea mai mare nevoie în comunitățile din care facem parte și să venim cu soluții sigure pentru ei. În continuare, siguranța angajaților și clienților noștri este foarte importantă, iar această inițiativă vine în întâmpinarea recomandărilor și eforturilor autorităților de a limita extinderea COVID-19 la persoanele cu risc crescut de infectare”, a declarat Mircea Moga, CEO Mega Image.
Ce pot primi persoanele de peste 65 de ani acasă
Compania pune la dispoziția clienților de peste 65 de ani și a celor cu dizabilități un Supermarket Online de unde pot comanda produsele de care au nevoie. Intervalele de livrare sunt afișate pentru o perioadă de o săptămână și se actualizează zilnic pe site. Livrarea se va face fără contact.
Orașele care beneficiază de livrări gratuite pentru vârstnici și persoane cu dizabilități sunt: București, Timișoara, Cluj, Bacău, Iași, Buzău, Botoșani, Slatina, Târgoviște, Constanța, Caracal, Pitești. Plata se va face la livrare, potrivit bonului fiscal.