Medicul Virgil Musta trage un semnal de alarmă: ”Nu mai purtați mască şi mănuşi în… !”
Virgil Musta, medic la Spitalul de Boli Infectioase „Victor Babeș” din Timișoara a dezvăluit câteva aspecte extrem de importante cu privire la purtarea mănușilor și a măștilor de protecție. În ciuda faptului că tot mai multe persoane le dețin,acestea nu sunt purtate corect pentru a obține protecție maximă.
Virgil Musta, membru în Comisia națională pentru managementul clinic şi epidemiologic al Covid-19.
Virgil Musta este medicul român care a vindecat cei mai mulți pacienți infectați cu COVID-19 și în toată această perioadă a stării de urgență, sfaturile sale au fost extrem de valoaroase pentru noi. Pentru că se apropie perioada relaxării restricțiilor, medicul Musta a dorit să aducă câteva lămuriri cu privire la cum trebuie purtate responsabil atât mănușile, cât și măștile de protecție, care vor deveni obligatorii.
În urmă cu câteva ore, doctorul Musta a fost numit în componența Comisiei pentru managementul clinic și epidemiologic al COVID-19, din fruntea căreia a fost demis, joi, Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului „Matei Balș” București. Acesta ne sfătuiește pe toți să purtăm mănușile pentru o perioadă scurtă de timp și să ne ferim să ducem mâinile la nas, ochi și gură.
Mesajul medicului Virgil Musta pentru români
Chiar dacă putem crede că suntem protejați, mănușile pot avea același efect dăunător ca și o mână contaminată.
Cu privire la purtarea măștilor de protecție, medicul insistă să le purtăm în locurile aglomerate sau atunci când intrăm în contact cu mai multe persoane.
“Mănușile sunt utile pentru o perioadă scurtă de timp, când avem de desfășurat o activitate cu riscul de a ne contamina mâinile, în cazul în care nu ne putem spăla imediat pe mâini. După ce am terminat activitatea, aruncăm mănușile și ne spălăm imediat pe mâini.
În caz contrar, mănușa fiind contaminată e ca o mână contaminată. Mai mult, ai tendința să crezi că ești protejat de mănușă, duci mâna la gură, la nas și te contaminezi. Trebuie să te dezobișnuiești să duci mâna spre față, indiferent dacă ai mănușă sau fără.
Purtăm mănuși doar atunci când desfășurăm o activitate cu risc de contaminare. La fel și cu masca. Nu o purtăm dacă suntem singuri în mașină, dacă suntem acasă, dacă mergem în aer liber. Dar dacă mergem într-un loc aglomerat sau ne întâlnim cu o altă persoană, e importantă distanțarea și purtarea măștii”, a afirmat acesta.
Care este situația spitalelor în acest moment
Medicul Musta oferă asigurări că spitalele nu vor fi supraaglomerate. Acesta explică procesul continuu prin care Spitalul din Timișoara are întotdeauna locuri libere.
„Situația este ținută sub control. Deocamdată, capacitatea spitalului nu este depășită. Noi permanent externăm pacienți vindecați și internăm pacienți bolnavi. În ultimul timp a crescut numărul de cazuri și severitatea lor. La Terapie Intensivă bătălia e mult mai dificilă.
Noi trebuie să avem grijă ca pacienții noștri să nu ajungă la Terapie Intensivă, ceea ce implică tratamente moderne, astfel încât boala să nu ajungă să avanseze până la stadiul de boală critică”, a mai spus Virgil Musta.