Medicul Virgil Musta dezvăluie singurele două soluții împotriva infectării cu tulpina britanică. Ce trebuie să facă toți românii
Medicul Virgil Musta a vorbit în cursul zilei de joi despre numărul mare de infectări din Timiș. Din păcate, în acest moment, sistemul medical se află sub presiune, astfel că nu mai există locuri libere în spitalele Covid. Potrivit speicalistului, principalii vinovați sunt cetățenii, care nu respectă regulile.
Județul Timiș se află în continuare în scenariul roșu
Managerul Secţiei Infecţioase 2 de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara a dezvăluit de ce județul Timiș se află în scenariul roșu. Pe lângă faptul că se fac mai multe testări față de alte orașe, cunoscutul medic arată cu degetul către adevăratul motiv. Din păcate, de vină sunt cetățenii care nu respectă regulile, motiv pentru care, gradul de transmitere este foarte mare.
„Suntem în zona roşie pentru că avem foarte multe cazuri. Sunt aşa-zise scuze că noi testăm mai mult decât celelalte judeţe. Este adevărat, noi testăm mult şi avem dovada că există aceste cazuri, dar avem foarte multe cazuri pentru că nu se respectă regulile.
Consecinţa este faptul că la ora actuală spitalul este plin, nu mai avem locuri, spitalele-suport COVID au şi ele probleme şi presiunea asupra sistemului de sănătate a redevenit foarte mare, asemănătoare perioadei de final al lunii noiembrie şi începutului de decembrie”, a afirmat cunoscutul medic.
Medicul Virgil Musta a fost unul dintre medicii care a susținut încă de la începutul pandmeiei că adevărata armă împotriva infecției cu Covid-19 este deținută de oameni și nu de spitale, acesta punând foarte mult accent pe prevenție, prin respectarea regulilor de protecție.
Sfaturi de prevenție înainte de valul trei al pandemiei
Medicul Virgil Musta a explicat care este soluția cea mai eficientă și mai rapidă împotriva valului trei al pandemiei. Acesta a confirmat prezența tulpinei britanice în județ, afirmând că, în curând, spitalele nu vor mai face față acestei situații disperate. Cel mai bun mod de protecție, potrivt medicului, rămâne vaccinarea și respectarea celor trei reguli de bază: purtarea măștii, distanțarea fizică și spălarea pe mâini.
„Acum avem două soluţii de a preveni, pentru că există riscul de a intra în cel de-al treilea val al pandemiei, deoarece noua tulpină englezească B117 foarte probabil este şi în comunitatea noastră. Ca să luptăm împotriva ei, resursele spitalelor de pretutindeni sunt limitate.
Numărul mare de pacienţi duce şi la un număr mai mare de forme severe de boală şi de decese. Trebuie să ne vaccinăm cât se poate de repede, fiind cea mai viabilă soluţie de prevenire a bolii, şi trebuie să respectăm cele trei reguli: purtarea corectă a măştii, distanţarea fizică şi spălarea pe mâini”, a transmis medicul.