Medicul Virgil Musta, bilanțul după trei luni de pandemie. Ce trebuie să facă românii de acum înainte: „Virusul nu a dispărut…”

de: Rosu Ioana
01 06. 2020

Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, a realizat un bilanț al celor trei luni de pandemie și două săptămâni de relaxare a măsurilor. În urma concluziilor sale, renumitul doctor le-a mulțumit românilor pentru implicarea de care au dat dovadă vizavi de respectarea măsurilor dure impuse de autorități.

„Virusul nu a dispărut dintre noi”

Virgil Musta, coordonatorul secției COVID-19 a Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, este medicul care a tratat și vindecat peste 500 de cazuri grele de coronavirus, fiind numit și „Eroul în halat alb”, precum și alți colegi de-ai săi. În urma unei ample analize a situației din România și din lume, Virgil Musta a transmis un mesaj de interes național care a devenit în scurt timp viral. Acesta explică de ce în România numărul îmbolnăvirilor nu este atât de mare ca în vestul Europei, considerând că principalul motiv îl constituie regulile stricte, dar și respectarea acestora de către cetățeni.

Mesajul integral al doctorului Virgil Musta

„Să facem bilanțul, să înțelegem și să folosim tot ce am învățat!

Au trecut două săptămâni de la „relaxarea” măsurilor restrictive de prevenire a răspândirii Covid-19. Această perioadă, cât și tot ceea ce urmează înseamnă de fapt pași spre revenirea la o viață normală.

Au fost 3 luni de zile, în care întreaga lume a trecut printr-o experiență dramatică, care a lăsat urme adânci la toate nivelurile, de la colaborări internaționale, politici și organisme naționale și până la „trăirile” individuale ale fiecăruia dintre noi.

Toate acestea vor redefini „normalitatea” spre care încercăm să ne întoarcem acum, depinde de noi (organisme internaționale, naționale și indivizi) modul în care reușim să învățăm din această experiență și să includem în noul „normal” tot ceea ce ne poate ajuta să prevenim fie apariția, fie cel puțin explozia și impactul devastator al unor astfel de epidemii care vor mai apărea.

Pentru a ajuta în acest sens, mi-am propus să fac un scurt bilanț al acestei perioade care părea că nu se mai termină, dar înainte, aș dori să precizez încă de la început faptul că virusul nu a dispărut și că este nevoie de responsabilitate individuală în perioada următoare pentru ca pandemia să continue curba descendentă și să rămână controlabilă!

Cetățenii sunt factorul cel mai important în controlul pandemiei

Vă mulțumesc fiecăruia, pentru că eu sunt convins că principalul motiv pentru care la noi pandemia a rămas sub control este atitudinea extrem de responsabilă de care ați dat dovadă majoritatea dintre voi. Altfel, am fi avut mult mai multe victime, oricât ne-am fi străduit noi medicii, autoritățile și multe alte categorii profesionale care au participat direct la această luptă.

Și ca sa fiu sincer, voi ați reprezentat un imbold extraordinar în activitatea mea din toată această perioadă. Prin atitudinea și energia voastră m-ați ținut și mai motivat și mai determinat.

În continuare, nu o să insist pe multe cifre globale sau naționale, pe care le regăsiți în mass-media, o să punctez doar câteva repere, să înțelegem mai bine amploarea acestei pandemii și apoi o să vă explic situația locală, făcând trecerea spre ceea ce este necesar să învățăm și să aplicăm în lunile care vin.

La nivel mondial:

peste 6 milioane de cazuri de Covid-19 confirmate
aproape 370 de mii de persoane decedate care au avut Covid-19
2,5 milioane de persoane vindecate
3,1 milioane de cazuri încă active
În Europa:

peste 2 milioane de cazuri confirmate
peste 176 de mii de persoane decedate care au avut Covid-19
Cazuri confirmate/decese în cele mai afectate țări:

SUA – 1,7 milioane/ 103 mii
Brazilia – 498 mii/ 28 mii
Rusia -405 mii/ 4,5 mii
Marea Britanie -274 mii/ 38 mii
Spania -239 mii/27 mii
Italia -232 mii /33 mii
Franta -188 mii/28 mii
Germania -183 mii/8,5 mii
În România:

19.257 cazuri confirmate/ 1262 persoane decedate care au avut Covid-19
13.256 persoane vindecate
4.739 cazuri încă active
aproape 100 de mii de persoane aflate în izolare la domiciliu (în mare parte sosite din alte țări în aceste zile)
În Timiș:

505 cazuri confirmate/ 53 persoane decedate care au avut Covid-19
La Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara:

din 22.03 pana in 21.05 au fost 497 de pacienți. În săptămâna 15.05.2020-21.05.2020 s-au mai internat 8 cazuri, iar din 21.05-28.05, alte 5 cazuri. La finalul acestei săptămâni mai erau 18 cazuri internate cu Covid-19 si nici unul la terapie intensivă.
Din aceste date statistice se poate vedea clar amplitudinea globală al pandemiei. Acum suntem pe o pantă descendentă în multe zone, inclusiv la noi, dar nu în toate, vezi situația din Brazilia și nu numai.

În România am reușit să limităm impactul pandemiei, cel puțin comparativ cu multe țări din vestul Europei, țări mult mai dezvoltate ca noi din punct de vedere al infrastructurii medicale, dar care au fost depășite de situație și au înregistrat foarte mulți morți.

Mai mult decât atât, mulți români din aceste țări s-au întors acasă chiar atunci, înainte de închiderea granițelor, fapt ce a sporit și mai mult riscul exploziei epidemiei și la noi.

Discutând zilele trecute acest aspect, într-o întâlinre online cu specialiști, s-a concluzionat că cel mai probabil acest lucru se datorează măsurilor corecte, deși dure, luate la timp, dar și modulului în care cea mai mare parte a populației le-a înțeles și respectat.

Pentru a înțelege și mai bine impactul pandemiei și modul în care vom putea acționa pe viitor, iată câteva statistici importante asupra cazurilor de decese din Europa:

97% din totalul deceselor au fost persoane care au avut cel putin o boală asociată
65% au prezentat boli cardiovasculare (cea mai prezentă afecțiune asociată)
94% au fost persoane peste 60 ani
59% au fost bărbați.
Iar ca să fiu mai concret, statistica în clinica noastră din Timișoara arată că toți cei care au decedat au avut cel puțin o boală asociată, cel mai frecvent fiind o boala cardiovasculară, apoi diabet și obezitate.

În România, vărsta medie de deces a fost mai mică decât cea din țările vestice, ceea ce ne arată faptul că populația noastră prezintă numeroase boli cronice la vârste nu așa de înaintate ca în acele țări.

Acest lucru se cunoștea deja, dar într-un context ca acesta a devenit automat un factor de risc major pentru toate acele persoane.

Această situație de la noi se datorează mai multor factori, eu menționez aici în primul rând lipsa programelor reale personalizate de prevenție a apariției acestor boli, precum și educația pentru sănătate deficitară.

Ce înseamnă educație pentru sănătate? În mare, toată lumea știe, dar puțini aplică: alimentație sănătoasă și rațională, sport, mișcare, controlul stresului, igiena personală, dar și prevenția bolilor prin vaccinare și prin monitorizarea constantă a factorilor de risc personali.

Ar mai fi multe de spus, dar pentru că deja este un text prea lung, ar fi important să rețineți deocamdată cel puțin măsurile de mai sus, pe care să le conștientizați la nivel personal și să le faceți parte integrantă din viața de zi cu zi, a voastră și a familiei. O să revin și pe tema programelor de prevenție.

Monitorizarea bolilor existente este prioritară

Un alt aspect important pentru sănătatea noastră în perioada următoare, care se leagă de monitorizarea continuă, de care spuneam mai sus a bolilor pe care deja știm că le avem, este acela de a reveni să facem controalele sau la investigațiile pe care poate le-am amânat în aceste 3 luni. Altfel, bolile pe care deja le avem, necontrolate, ne pot aduce mai multe necazuri decât am avut până acum cu noul coronavirus.

Va trebui să găsim în continuare echilibrul între tratarea la timp a oricăror probleme de sănătate pe care le avem și protejarea în continuare (cel puțin până la apariția unui vaccin sigur și eficient) de posibila infecție cu SARS-CoV-2, care nu va dispărea curând.

Dar, cea mai bună soluție este prevenția, așa că vă recomand să acționați cu responsabilitate în acest sens.

Cele mai importante concluzii ale acestei analize după 3 luni de pandemie le-aș rezuma în două direcții: importanța respectării și în continuare a câtorva reguli de igienă personală și distanțare pe care le știm deja, dar și să avem grijă de sănatatea noastră constant, de la vârste fragede, pentru că astfel vom fi mai puțin vulnerabili în fața oricăror amenințări.

În plus, am remarcat o solidaritate extraordinară sub diverse forme, care a contribuit enorm la depășirea mai ușoară a situației. Sunt profund impresionat și recunoscător pentru aceasta tuturor. O să revin și pe această temă.

Împreună am depășit cu bine ce a fost greu, dar e nevoie tot de împreună și pe mai departe!

Numai împreună vom reuși!

Dr. Virgil Musta”, este mesajul transmis de medicul de la Timişoara pe Facebook.