Medicul Virgil Musta, avertisment de foc: „Terapia Intensivă este plină. Suntem la pragul între viață și moarte”
În contextul în care numărul de îmbolnăviri de COVID-19 crește alarmant de la zi la zi, medicii par să rămână fără arme împotriva acestei infectări în masă. Singura soluție care ar putea să aducă îmbunătățiri în sistemul medical actual este prevenția, implicit evitarea de a ne îmbolnăvi. Medicul Virgil Musta de la Timișoara trage un semnal de alarmă pentru toți cetățenii.
Nu mai există locuri la Terapie intensivă
Cadrele medicale vin cu vești extrem de proaste. Explozia cazurilor de COVID-19 a făcut ca în scurt timp, spitalele să fie pline, iar tratamentele să rămână o dulce amintire. Managerul secției de COVID-19 de la Spitalul “Victor Babeș”, din Timișoara atrage atenția asupra situației extrem de proaste din spitale. Acesta rupe tăcerea și face cunoscută absența locurilor și a tratamentelor din spitale.
Astfel, dacă un pacient infectat cu COVID-19 dezvoltă o formă gravă, acesta nu va avea șansa de a fi tratat: ”Dacă cumva există o persoană care face formă severă și se decompensează, de asemenea, nu mai are unde să fie tratat”, a scris Virgil Musta pe pagina de Facebook a spitalului “Victor Babeș”.
Acesta a atras atenția cu privire la protejarea noastră și a celor apropiați, deoarece infectarea cu noul coronavirus este imprevibilă, iar agravarea stării de sănătate poate avea loc în câteva ore. Din păcate, în momentul actual, nu mai există locuri la Terapie Intensivă, iar tratamentul la domiciliu ar fi insuficient.
„Accentuez de fiecare dată, important e să nu ne îmbolnăvim. Când ne-am îmbolnăvit, la ora actuală, s-ar putea că peste o zi – două, să fii bolnav, să ai nevoie de internare și să nu mai ai unde să te internezi.
Nu avem ce face, persoana respectivă va rămâne acasă și nu va putea beneficia de tratament. Sunt câteva medicamente pe care le poți auto-administra la domiciliu, dar medicamentele esențiale nu le poți da la domiciliu”, a scris acesta în cursul zilei de ieri.
Lupta se dă între viață și moarte
Virgil Musta face apel la responsabilitatea oamenilor, explicând că prevenția este unul dintre cele mai importante antodoturi asupra unei tragedii. În cazul în care se va ajunge la situații mai grave, medicii nu vor mai avea condiții pentru a-i putea salva pepacienții aflați în stare gravă.
“Terapia Intensivă este plină. Dacă cumva există o persoană care face formă severă și se decompensează, de asemenea, nu mai are unde să fie tratat. Suntem la pragul intre viață și moarte și trebuie să înțelegem acest lucru și să fim foarte responsabili”, aconcluzionat medicul pe pagina de Facebook a spitalului.
În urma mesajului postat, sute de oameni au reacționat exploziv, acuzând autăritățile pentru furt și dezinteres financiar pentru achziționarea de noi paturi la Terapie Intensivă.