Medicul Valeriu Gheorghiță, anunțul momentului. La ce restricții pot renunța pacienții vaccinați cu ambele doze
Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a răspuns celor mai arzătoare întrebări cu privire la imunizare după administrarea celor două doze de vaccin. Acesta a fost întrebat dacă persoanele vaccinate după schema completa mai trebuie să poarte mască, atâta timp cât riscul de transmitere este foarte mic.
Noile descoperiri vor bucura milioane de oameni
Potrivit anunțului făcut de către directoarea Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Statele Unite, persoanele vaccinate cu ambele doze nu poartă virusul și drept urmare, nu îl transmit mai departe. Aceasta a explicat rezultatele unui studiu la care au participat aproximativ 4.000 de angajați sanitari din linia întâi, care au fost testați săptămânal, în perioada decembrie 2020 – martie 2021.
În urma acestor date, dar și în urma analizelor efectuate în rândul persoanelor vaccinate, medicul Valeriu Gheorghiță a confirmat faptul că o persoană vaccinată poate transmite mult mai greu virusul. Acesta a explicat că sunt studii realizate pe familii, în care cel puțin unul dintre membrii a fost vaccinat, iar transmiterea a fost cu cel puțin 30% mai redusă față de o familie în care niciun membru nu a fost vaccinat.
“Datele Centrului american pentru Controlul Bolilor (CDC), cât și ale Centrului european pentru Controlul Bolilor arată cât se poate de clar o reducere a transmiterii infecției cu SARS-CoV-2 de la persoanele vaccinate la cele nevaccinate și sunt studii făcute, de pildă, pe membrii familiei, unde cel puțin unul dintre ei a fost vaccinat, și au arătat o reducere a transmiterii la ceilalți membri ai familiei cu cel puțin 30 la sută, dacă cel puțin un membru era vaccinat.
Deci da, sunt date cât se poate de clare în momentul de față, care nu provin numai din studii, ci și din analizele efectuate pe persoanele vaccinate în cadrul campaniilor de vaccinare, care ne arată o reducere importantă a riscului de transmitere”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță, la Digi24.
Relaxarea restricțiilor pentru pacienții vaccinați cu ambele doze
Colonelul dr. Valeriu Gheorghiță a specificat că, potrivit recomandărilor venite din partea Centrului american pentru Controlul Bolilor, persoanele vaccinate după schema completă, care au mai mult de două săptămâni de la imunizarea cu cea de-a doua doză, pot relaxa anumite măsuri restrictive, atunci când se află în spații închise, cu un număr mic de persoane, vaccinate și ele. Acesta a explicat că riscul de infectare individual este mult mai mic.
„În ceea ce privește renunțarea la aceste măsuri de prevenție strict la persoanele care sunt vaccinate și care nu au un profil medical la risc de a dezvolta o formă severă, care nu sunt imunodeprimați, aici, cred că punctual putem adopta aceste măsuri la un moment dat, dar trebuie să așteptăm o decizie la nivel național pentru acest lucru”, a explicat medicul.
Cu toate acestea, coordonatorul campaniei de vaccinare trage un semnal de alarmă cu privire la riscul reprezentat de multitudinea de tulpini ale virusului, în fața cărora, vaccinul nu este 100% eficient. Medicul face apel la cetățeni să respecte regulile de protecție, până în momentul în care o mare parte din populație va fi vaccinată.
„Vorbim de o recomandare a CDC, centrul american. În momentul de față, Centrul European de Control al Bolilor nu a făcut o precizare în acest sens, așa încât, ținând cont și de faptul că vorbim și de alte tulpini, de alte variante virale circulante, cred că la acest moment este prudent, fiind în plină ascensiune a valului 3, să respectăm cu strictețe măsurile de prevenție, tocmai pentru a nu contribui inevitabil la creșterea numărului de cazuri.
Chiar dacă am fost vaccinați, e important să înțelegem că până nu avem un număr suficient de mare de persoane vaccinate nu suntem în siguranță”, a precizat Valeriu Gheorghiță.