Medicul pediatru Mihai Craiu, apel disperat către părinți: „Suntem plini. Am ajuns în situația de a trebui să ne gândim pe cine trebuie să internăm primul”

de: Rosu Ioana
08 10. 2021

Cunoscutul medic pediatru, Mihai Craiu, se alătură medicilor care au decis să tragă un semnal de alarmă cu privire la situația disperată din spitale, în contextul valului patru al pandemiei. Potrivit specialistului, spitalele de copii sunt suprasaturate de pacienți infectați cu noul coronavirus, iar medici ar trebui să aleagă pe cine să interneze prioritar, tocmai din lipsa paturilor.

„Nu mai avem pe unde să-i punem”

Medicul Mihai Craiu este mesagerul copilașilor care se luptă cu virusul nemilos. Acesta descrie cu durere în suflet cum ar trebui să acționeze cadrele medicale pentru a face față valului interminabil de pacienți infectați cu Covid-19.
Din păcate, ca și în cazul Terapiilor Intensive în spitalele din România, și la cele de pediatrie, medicii ar trebui să aleagă pe cine să interneze în puținele locuri dispinibile. Chiar și așa, specialiștii încearcă să găsească o soluție de urgență pentru a nu apela la astfel de metode, însă provocarea este una extrem de grea.

„Acum este atât de rău, încât noi, la Institut (Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului – n.r.), suntem plini. Etajul de copii cu maladie SARS-CoV-2, ei și părinții lor, e plin. Nu mai avem pe unde să-i punem. Lumea nu realizează că am ajuns în situația de a trebui să ne gândim pe cine trebuie să internăm primul.

Evident că nu e nimeni, din punct de vedere moral, atât de stâncă, încât să zică: primul venit, primul internat. Sunt tot felul de emoții, de povești, de pacienți care sunt mai grav, dar am ajuns într-o poziție în care nu e ușor să fii medic de gardă în România astăzi. Aproape la fel ca ai noștri colegi de la adulți. Și lucrurile nu se vor opri aici”, a mărturisit medicul pediatru Mihai Craiu, la Digi24.

Părinții copiilor cu probleme nu sunt vaccinați

Din fericire, potrivit medicului, starea multora dintre copii nu este critică, dar chiar și așa, micuții de toate vârstele se confruntă cu probleme de sănătate care le creează un disconfort medical. Din păcate, medicul avertizează că lupta este de abia la început, astfel de situații sau chiar mai grele urmând să apară.

Un alt semnal de alarmă transmis de medic este acela că părinții copilașilor cu Covid-19 nu sunt vaccinați, de unde se și explică sursa infectării bebelușilor.

„Bine, nu sunt foarte grav bolnavi – noi nu avem voie să-i ținem pe cei de terapie intensivă -, dar au nevoie de ajutor, au febră, au diaree, nu pot să mănânce. Avem în momentul acesta cel mai mic (pacient) un nou-născut, de câteva zile, iar cel mai mare minor are 17 ani – e mama unui alt copil internat, știți că noi suntem campioni în Uniunea Europeană la mame minore. Avem și celelalte mame, care sunt adulți.

Nu e bine. Și o să fie din ce în ce mai mulți și, din păcate, unii vor avea nevoie de oxigen, de perfuzie, de medicație specifică. Niciunul dintre părinții acestor copii nu este vaccinat.Un copil de o lună nu merge nici în club, nici niciunde. A luat de la părinți, de acasă. Mama lui e pozitivă și ea”, a adăugat Mihai Craiu, potrivit aceleiași surse.